Bleh

Azi e o noua zi dintr-aia urata, dar urata de tot, cu totul mergand pe dos, de la ciorapul care mi s-a rupt, pana la toate-toate. De unde vin asa, dintr-odata, atatea de multe lucruri care sa nu-mi placa, nu prea stiu. Insa stiu ca sunt multe si coplesitoare, adunate intr-o stiva a balotilor cu suparari, compactati, stransi bine in vrafuri absolute si invincibile. Nu stiu nici ce ma supara mai mult, sincera sa fiu, stiu doar ca nu pot sa urc muntii astia adunati peste noapte si ma simt, la poalele lor, lipsita de speranta, asteptand ca noaptea urmatoare sa aduca vreo minune, iar dihaniile sa dispara. Iluzii. Cred ca imi sunt contabilizate momentele de bine, si dupa ce se atinge numarul maxim la care am dreptul, suna un clopotel si din clipa aia se da drumul la suparari, curgand la robinet, adunandu-se si tot adunandu-se si revarsandu-se peste buza chiuvetei, inundand intreaga casa, apoi iesind in strada, inunand drumul si masina si blocurile vecine si tot cartierul, tot orasul, curgand pana in capitala si facand un fel de potop universal.

Lucruri rasturnate

Oare cum ar fi ca oamenii de zapada sa fie facuti din fructe, sau cum ar fi daca toate pernele ar fi umplute cu zulufi de inger, si ce s-ar putea intampla daca am avea puterea de a preface lumea in portelan, atunci cand vorbeste prea mult sau fara sens, sau cum ar fi sa putem trage catre cer cu bile mici facute din speranta ori de cate ori ne-am simti neajutorati, ce s-ar imtampla daca de fiecare data cand am sughita s-ar ivi de nicaieri un cadou, sau chiar sa putem avea, pe bune, un unicorn care sa ne transforme, cu cornul lui magic, toate vanataile de pe corp in tatuaje sau in curcubee. Si cum ar fi ca toate casele sa fie facute din macaroane, iar atunci cand ar ploua, ele sa se umfle si sa devina mai calduroase si mai mari, astfel incat sa ne putem juca fara probleme inauntru, ori sa existe o baba care sa ne spuna tot adevarul drept in fata, ori sa avem fiecare un atelier in Paris, unde sa mergem si sa ne putem lasa in voia sortii si a muzelor artistice, daca ne-am simti terni sau imbacsiti.

Eu love

Ador momentele acelea in care mi se umple inima. Mi se umple exact asa cum se umple o camera cand deschizi usa sa patrunda-n ea soarele, asa cum se umple un borcan cu dulceata, ori un termos cu cafea proaspata, asa cum se incarca un cos cu pere dulci si moi, sau un pumn cu margarete. Mi se umple inima asa cum se umple o stropitoare cu apa curata, insa prea-plinul inimii e mai mult decat apa, sau dulceata sau cafeaua, e plinul acela din care n-ai vrea sa versi nici macar o picatura, din care n-ai vrea sa pierzi nici macar o bucatica sau sa scapi o raza, oricat de mica ar fi ea.

Foarte si din cale-afara

Talentul meu nu este vast, ba dimpotriva, este mai mult decat limitat. In ordinea asta de idei, stiu numai o treaba, si anume ca am talent la a descoperi lucruri, vorbe, fapte si oricare alte cele, ce se gasesc pe lista generala de “chestii” frumoase. Talentul meu in acest punct este adevarat, nu spun doar asa, descopar si ma minunez cu gura cascata la talentul altora. Pai si asta e ceva, nu? Mi se pare foarte usor sa treci pe langa chestiile astea frumoase fara nici macar sa le bagi in seama, iar asa, trebuie sa ma laud si sa-mi etalez talentul asta deosebit in a observa, nu orice, ci exact acel orice care e deosebit de frumos si mai mult decat toate, talentat.

Mai degraba azi e prima zi de primavara

Saraca Primavara! Dupa multa vreme in care a stat cuminte, cu toate pregatite langa ea, gata-gata sa porneasca, sa i se dea startul, si dupa ce a tot asteptat si-a asteptat, si-a mai asteptat, si inca iar, la auzul unui simplu indemn a tot pornit, fara sa mai auda cuvantul ”maine”. Si impreuna cu ea, au pornit toate, ca si cum toti ar fi inceput cu bucurie sa alerge la un maraton. Lumea intreaga a iesit din case, florile au aparut, soarele si-a luat locul in fruntea cerului, razand, pasarelele s-au pus pe zbenguiala, si, cu toate eforturile Primaverii de a le spune tuturor ca e doar o greseala, ca de fapt maine, maine e prima zi in care trebuia sa iasa din barlog, nimeni nu s-a obosit s-o mai asculte. Iar acum, in mijlocul multimii, descumpanita, zicandu-si in sinea ei ca poate chiar nu e o greseala capitala, se uita pierduta la toti si la toate, cu un fel de blandete a faptului consumat, ca m-a induiosat cu totul!

Neincrederi absurde si cu siguranta surde

Neincrederea, se spune, omoara spiritul. Pai, daca e drept ce se spune, eu chiar as prefera sa omoare spiritul din dulapul de pe hol, cel care tot ciocaneste cu disperare in usa, promitand ca ne indeplineste dorinte daca ii dam drumu’, sau care noaptea canta cu huhurezii, ca e pe invers, el doarme ziua pe lumina si sta treaz pe intuneric, ala de-a dat gata tot detergentul lichid si nu s-a imbatat deloc, doar a sughitat fara oprire vreo cateva zile la rand, acelasi spirit care molfaie bucuros tocuri de pantofi ori talpi de sandale si care aprinde toate lanternele pentru a crea, in dulapul cu pricina, efectul de glob disco, ori sta pe intuneric, pretinzand ca aude portile universului cum se deschid… ka-ching! Si nu, n-am deloc incredere in spiritul asta.