Cutie cu prieteni imaginari

Ar fi tare sa primesc o astfel de cutie, lasata prin testament de vreo ruda de care nici n-am auzit, frate al vreunui unchi de-al unui bunic, sau ceva de genu’, sa-mi fie inmanata de un avocat care sa o fi scos dintr-un seif de banca in care a stat de acu’ 150 de ani… chiar ar fi tare, nu? Si apoi sa vezi joaca!

Filosofia cafelei e aceeasi in fiecare zi

Lucrurile se simplifica grozav intr-un bob de cafea
Portia zilnica de binecuvantare
Repetentii la cafea sunt fericiti
Nu stiu cum se face, dar pe nimeni nu enerveaza petele de la cafea
Unele cafele pot deveni ingrijorator de bune
Clubul secret din care fac parte este cel al marilor iubitori de cafea
Cafeaua are puterea sa-mi zguduie lumea in fiecare dimineata
Impotriva gustului de somn
Un om civilizat isi bea cafeaua la timp
Pernele sunt niste vrajitoare nebanuit de pricepute, dar le vin eu de hac
Raiul poate domni, la fel de bine, in ceasca mea de cafea
Dupa un vis ciudat, doar cafeaua poate face fata
Cand mintea e prea goala de ganduri, e bine sa-ti adaugi in cafea doua lingurite de zahar si un pic de frisca
Inauntru cescutei mele se afla povestea celei de-a opta minune a lumii
Vorbele trebuie sa fie mici, langa asa o cana mare
Orice somnoros are nevoie de o trezire cumsecade

Vad ca asa stau lucrurile

Greu sa explic cuiva cum stau lucrurile, fiindca lucrurile nu stau. Le prind, le lipesc, le leg, le agat, le inchid si ele tot nu stau, ci misca, au ritmul lor, indiferent de eforturile mele, de fapt indiferent de orice altceva. Lucrurile pur si simplu merg. Harta lor e nevazuta si totusi au habar pe unde s-o ia, fara sa le zica nimeni nimic. Interesante lucrurile astea, fascinante pana la un punct, enervante uneori. Vad ca trebuie sa le urmez.

Cumplit, zic

Sigur ca viata nu prea are rost a fi traita in graba. Sa tot alergi, ce prostie! Adica, sa nu ai vreme sa respiri tot aerul din lume, sau sa savurezi o intamplare fericita, sau sa cauti pe-ndelete daca ai pierdut ceva… ori, mai abitir, sa dormi usor si prelung, sau sa admiri din cand in cand peretii, in filosofia lor verticala.

Despre iubiri pe viata

Cateodata imi place sa ma catar pe acoperisul vietii, sa petrec acolo o ora sau doua, sa ma plimb. Cateodata gasesc bucati de antene rupte de furtuni, ori cioburi de sticla de la geamuri, gasesc urme de pantofi sau mucuri de tigara, gasesc obiecte aduse de vant, ori venite din alte vieti, iar rareori, daca sunt norocoasa, gasesc iubiri ascunse pe dupa hornuri, de le pot atinge cu degetul, asa de aproape sunt de ele, insa tac si nici nu respir, ca nu-ndraznesc sa le deranjez.

Infernale

Dulapul meu e infernal! Intotdeauna se rastoarna cu tot ce are-n el si nu gasesc niciodata nimic. Poseta mea e infernala… E o vale, un hau, unde lucrurile cad si se duc, si se duc de nu le mai poti vedea. Masina mea e un infern, cu obiecte mici pe scaune, pe sub scaune, intre scaune, in portbagaj, sub capota, peste tot, peste tot.
Ziua asta toata e infernala! Fiindca m-a rasturnat, m-a aruncat, m-a bagat pe sub, peste, in si intre atatea probleme. Totdeauna infernale!

Nu stiu

Nu stiu daca am o fire larga pentru ca m-am nascut cu ea, sau pentru ca au tras de mine oamenii, nu sunt sigura ca am aflat de la ai mei ca soarele care se ascunde dupa nori tot soare e, ori sa fii citit eu singura pe-undeva, nu-mi mai aduc aminte daca am fost crescuta sa-mi ingrijesc scheletii din dulap, ori am invatat asta pe parcurs, nu stiu daca e bine sa transmit bucurie in fiecare dimineata, sau daca n-ar fi mai indicat sa am aceeasi infatisare cu a tuturor celorlalti plouati, nu stiu daca sa mai cred ca bunul-simt e bun, sau nu, nu sunt sigura ca iubesc pentru ceea ce sunt altii, sau pentru ca e doar o deprindere de-a mea.

Te rog frumos, cu aroma de capsuni

Asta e favoritul meu. Am luat ieri de la magazin o intreaga duzina. Sa fie. Am vazut c-au adus din nou, la pachet, iarta-ma, imi pare rau, sunt sincer si nu glumesc, dar numai cu aroma de grapefruit si alea sunt semi-amare si n-am luat. In schimb aveau multumesc cu gust de menta racoroasa si m-am bucurat c-am gasit in sfarsit. Am gasit pe un raft un ultim te iubesc, ce-i drept de anul trecut dar in termen de valabilitate, din editia limitata cu fructe de padure. Poate imi iau maine, mai vad eu.

Coacaze

Mi-am adus ieri aminte de o tufa de coacaze, o tufa unica. Doar una era si toti mancam din ea, asteptam sa se coaca coacazele si nu se coceau greu. Aveam si o tufa de agrise, tufa unica de asemenea. Agrisele se faceau lunguiete si erau cele mai dulci abia dupa ce coacazele prindeau culoare in obraji. Iar apoi rodea zmeura, aveam tufe deloc unice, care elaborau fructe in nestire. Noi ne mandream cu tufele noastre.

In schimb, vecinii aveau caini.

Un secret de joi

Pentru a reusi in viata, e nevoie de elan. Nici vorba de trezire la primele ore ale zilei, de focus maxim, sau flux continuu de idei, ori febrilitate in actiuni sau fundamente solide, ci e vorba de elan, un elan gras, simpatic din fire si hranit bine cu ierburi si morcovi, care sa poata fi calarit la liber pe strazile orasului, pana la munca si-napoi.

Pescuiesc cate o idee

N-am nicio idee, asa ca am iesit la pescuit. Am undita si multe râme, le-am strans in sezonul ploios si le-am adus intr-o galetusa. Astept acum linistita langa balta de idei, sper sa prind. Mi-am adus si un harpon, pentru cazul fericit in care, la suprafata baltii, va aparea o idee stralucita.

Membru silver :)

30% reducere la privit Luna Plina!

Valabil in perioada sfarsit de aprilie – inceput de mai, din toate balcoanele familiei tale.

*Acest voucher nu poate fi combinat cu altele. Pentru fiecare seara se poate utiliza un singur voucher. Alte elemente cu pret redus si cardurile cadou nu sunt incluse in oferta.
Aboneaza-te acum la newslettrer-ul nostru pentru a fii mereu primul informat despre ofertele noastre, campaniile promotionale si cele mai noi colectii.

Natura

De la imperfect, la viitor

Pai nu asa e cu toate? Imperfect, perfect compus, perfect simplu, mai mult ca perfect, prezent, viitor. Timpul imperfect e cel pe care l-ai schimba, dar nu mai ai cum, perfectul compus e atunci cand te compui impreuna cu altcineva, ca un singur tot perfect, perfectul simplu e simplu, mai mult ca perfectul e complicat, prezentul e atunci cand raspunzi senin la apelul cu numaratoarea ala eu, ala tu, aia noi, aia iubire, iar viitorul e viitor si stim ca vine perfect la timp.

De meserie despicatoare de fire

De obicei despic firul in 4 sute. Sigur, trebuie si firul sa fie unul destul de sanatos, ca altfel nu merge, dar totusi asta e recordul meu personal. 4 sute, pe bune. Pe numarate. Un fir despicat e ca un peste in carlig, faci poza cu firul, te publica la ziar, firul ajunge intr-o rama speciala, la pastrare, si apoi vin toate medaliile aferente. Evident, nu-mi iese perfect de fiecare data, si asa cum spuneam, depinde mult de fir. Unele nu se lasa, altele ar putea fi despicate la nesfarsit. Insa 4 sute, retineti. Dintr-unul singur. Despicat!

Capitolul ploi

In realitate, nu poti inchide un capitol ca pe-un dosar cu coperti, ci poti doar sa incerci sa faci putina ordine in ce-a cuprins el si apoi sa iesi, multumit, afara la aer. M-am pus pe rasturnat catrafuse, pe ravasit fara menajamente, pe scotocit, cotrobait, fiecare cotlon, fiecare nisa, orice sanctuar, pe-ntors pe dos, pe fata, scuturat, dereticat, neintarziat, incercand sa creez un logaritm pentru vraiste si-un solfegiu pentru vacarm. Nimic n-a scapat, de la nord la sud, de la est la vest. La final, m-am asezat in hol, sprijinita de-un perete, vadit sleita fizic, dar cu un sentiment pacificator in suflet, privind satisfacuta la incaperile goale, un fel de tabularasa, intinse parca pe mii de leghe, laudandu-mi in sinea mea gestul indubitabil, verosimil, plauzibil, admisibil si posibil, pe buna dreptate echitabil, remarcabil, considerabil, si frumos, elegant, cat-de-cat, iar in realitate potrivit si perfect in toata puterea cuvantului.

Raman cu ele, ele raman cu mine, nimeni nu stie

Ramane ca uneori trecutul sa se rastoarne peste mine. E ca atunci cand deschizi usa, usa aia in spatele careia lucrurile sunt intr-un adevarat haos, si, in ciuda faptul ca esti constient ca le-ai pus pe toate acolo pentru un motiv bine-intemeiat, ramane sa dechizi usa din cand in cand, nu de alta, dar sa le poti vedea cum dau navala afara, cum cad unele peste altele, pe deasupra, prin si pe dedesubt, sa poti sa-ti simti inima cum o ia la fuga ca in fata unei avalanse de proportii.

Nu stiu cum sa le bag pe toate inapoi… si le las sa umble libere pe strada, in jurul meu, lungi, late, naluci, epoci, vorbe.

Toata ziua de azi a fost despre zane

Da, da, zane, din acelea mici si albe, cu rochii albe si aripi albe, dar nu toate blonde, ci si brunete, carliontate sau cu parul lung si castaniu, insa mici si albe si curioase, unele atente la centrimetrul de croit, altele la canile pline cu lapte, cateva roind in jurul ciorapilor de lana, altele printre dulceturi, unele rasfoind fotografii, vreo doua prinse-n carti si cele mai dragute, in opinia mea, cele scotocind prin cutii si hartii de impachetat. Am stat si eu alaturi de ele, vreo cateva momente, cu nasul lipit de geam, asteptand sa vad primii fulgi, si sa vad bucuria zanelor zburand si ea alba si voioasa.
Micute, ele zanele, si albe ca fulgii de nea, doar ca peste tot prin casa mea.

Ganduri albastre

Anotimpul roieste deasupra, de parca ii e frica sa coboare, sa se imprastie printre case si pe strazi, eu stau intre timpuri, intre anotimpuri, nu ies dintr-unul sau sa intru in altul, stau albastra, intr-o seara albastra, avand ganduri albastre, noaptea roieste, anotimpul pluteste, norii se destrama si se-mpaca intre ei, auzindu-se incet, in fundal, vocea unui povestitor care imi pare ca e Morgan Freeman. In astfel de momente, parca imi vine sa aduc din casa cutia aceea speciala plina cu ace de gamalie si sa tivesc seara, cerul si gandurile, sa prind laolalta norii de ganduri si povestile de nori, vantul de anotimp si strazile toate de cea mai albastra dintre nopti.

Taci, ca mi-am amintit!

Cu parere de rau afirm ca se intampla sa uit lucruri importante, pe care, in clipa numarul unu, jur ca n-o sa le uit vreodata, acel vreodata insemnand, cu exactitate, clipa numarul doi. Cu alte cuvinte, oricat de importante sunt unele chestiuni, uneori apas din greseala butonul eject si duse sunt, se catapulteaza ca dintr-un avion in picaj, habar n-am cum dispar, prin urechi, ori prin ochi sau se pierd in pacificul mintii. Si cam asta e, le consider duse, pai cum altfel? Insa, daca toata lumea isi vede de treaba si ma lasa-n voia mea sa le caut pe-ndelete, poate-poate mai gasesc cate-un lucru important, plin de alge si devastat pe jumatate de catre pestii cei mari ce salasuiesc pe fundul oceanului neuronal.

Ministerul capetelor neluminate

Ma amuza ceva ingrozitor cand vad cum unii stau in bezna. Dar cumva, nu e bezna nestiintei, ci e pur si simplu bezna neplatii facturilor emise de companiile producatoare de lumina mintala. E ca si cum dumnealor ar fi putut avea mintea clara, luminata in nuanta cold-white, dar, din comoditate, au ramas intr-un becisnic intuneric. Si-asa, s-a ajuns la infiintarea Ministerului, inaugurat fara prea mare pompa, minister unde lucrez si eu, ca slujbas insarcinat cu aprinderea becului. Am procent din iluminari si pierd totul daca cel in cauza nu crede ca si l-a aprins singur, conform convingerii ca lucrurile se rezolva pur si simplu si de la sine.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place sa:

…sa privesc norii, sa ma plimb, sa fac felicitari, sa stau sa ascult muzica, sa mananc budinca, sa intind rufe la soare, sa citesc la umbra, sa dorm in aer liber, sa ma joc, sa scriu scrisori, sa culeg flori de pe camp, sa ma dau in leagan, sa dansez de una singura, sa fac cadouri, sa privesc ploaia, sa culeg nuci, sa impodobesc bradul de Craciun, sa fac cu mana pasarilor calatoare, sa hranesc pisica, sa filosofez, sa port discutii lungi, sa locuiesc intr-o casuta din copac, sa merg pe sub cupole din frunze, sa numar stele, sa lipesc, sa scotocesc, sa amestec acuarele, sa gust din lingura de lemn, sa capturez momente pe-o pelicula, sa pescuiesc broaste, sa pipai pene sau puf, sa cresc, sa beau cafea, sa cred in ingeri, sa ma lupt, sa impart, sa fauresc si sa inventez, sa cos, sa pretind intamplari in mintea mea, sa fac portrete, sa ascult vantul, sa ma pierd printre oameni, sa ma regasesc in propria casa, sa stiu despre lume, iar lumea sa nu stie de mine, sa zbor cu avionul si sa vad dedesubt caracatite luminoase, sa pun intrebari, sa apas butoane, sa ma intind si sa incalt sandale, sa stau cu parul ud si sa merg pe autostrada, sa caut in oameni soarele…

Per pedes

Hai-hui pe strazi, printre roboti in esenta umani si printre roboti in esenta roboti, care iti dau apa, ori care iti lumineaza drumul, printre masini si masinarii, printre reclame cat casa si printre case cat in reclame, in alta lume decat in a mea, printre atatea suflete, feelin’ kinda lonely.

Iulie

Trec pe strazi si vad de dupa garduri rasarind, ciripind, umbrind si existand, intr-un mod parca prea armonios, gradini cu ierburi inalte, cu zumzet si forfota micuta, cu umbrele din frunze si racoare fosnind in dungi gri, combinate cu raze portocalii, cu palarii din aripi transparente si perdele din impletituri verzi, tubulare. Ma uit prelung, stau cateva clipe sprijinindu-ma in privirea mea si plec mai departe, gandind s-ajung cu bine in gradina ta.

Bleh

Azi e o noua zi dintr-aia urata, dar urata de tot, cu totul mergand pe dos, de la ciorapul care mi s-a rupt, pana la toate-toate. De unde vin asa, dintr-odata, atatea de multe lucruri care sa nu-mi placa, nu prea stiu. Insa stiu ca sunt multe si coplesitoare, adunate intr-o stiva a balotilor cu suparari, compactati, stransi bine in vrafuri absolute si invincibile. Nu stiu nici ce ma supara mai mult, sincera sa fiu, stiu doar ca nu pot sa urc muntii astia adunati peste noapte si ma simt, la poalele lor, lipsita de speranta, asteptand ca noaptea urmatoare sa aduca vreo minune, iar dihaniile sa dispara. Iluzii. Cred ca imi sunt contabilizate momentele de bine, si dupa ce se atinge numarul maxim la care am dreptul, suna un clopotel si din clipa aia se da drumul la suparari, curgand la robinet, adunandu-se si tot adunandu-se si revarsandu-se peste buza chiuvetei, inundand intreaga casa, apoi iesind in strada, inunand drumul si masina si blocurile vecine si tot cartierul, tot orasul, curgand pana in capitala si facand un fel de potop universal.

Lucruri rasturnate

Oare cum ar fi ca oamenii de zapada sa fie facuti din fructe, sau cum ar fi daca toate pernele ar fi umplute cu zulufi de inger, si ce s-ar putea intampla daca am avea puterea de a preface lumea in portelan, atunci cand vorbeste prea mult sau fara sens, sau cum ar fi sa putem trage catre cer cu bile mici facute din speranta ori de cate ori ne-am simti neajutorati, ce s-ar imtampla daca de fiecare data cand am sughita s-ar ivi de nicaieri un cadou, sau chiar sa putem avea, pe bune, un unicorn care sa ne transforme, cu cornul lui magic, toate vanataile de pe corp in tatuaje sau in curcubee. Si cum ar fi ca toate casele sa fie facute din macaroane, iar atunci cand ar ploua, ele sa se umfle si sa devina mai calduroase si mai mari, astfel incat sa ne putem juca fara probleme inauntru, ori sa existe o baba care sa ne spuna tot adevarul drept in fata, ori sa avem fiecare un atelier in Paris, unde sa mergem si sa ne putem lasa in voia sortii si a muzelor artistice, daca ne-am simti terni sau imbacsiti.

Eu love

Ador momentele acelea in care mi se umple inima. Mi se umple exact asa cum se umple o camera cand deschizi usa sa patrunda-n ea soarele, asa cum se umple un borcan cu dulceata, ori un termos cu cafea proaspata, asa cum se incarca un cos cu pere dulci si moi, sau un pumn cu margarete. Mi se umple inima asa cum se umple o stropitoare cu apa curata, insa prea-plinul inimii e mai mult decat apa, sau dulceata sau cafeaua, e plinul acela din care n-ai vrea sa versi nici macar o picatura, din care n-ai vrea sa pierzi nici macar o bucatica sau sa scapi o raza, oricat de mica ar fi ea.