De meserie despicatoare de fire

De obicei despic firul in 4 sute. Sigur, trebuie si firul sa fie unul destul de sanatos, ca altfel nu merge, dar totusi asta e recordul meu personal. 4 sute, pe bune. Pe numarate. Un fir despicat e ca un peste in carlig, faci poza cu firul, te publica la ziar, firul ajunge intr-o rama speciala, la pastrare, si apoi vin toate medaliile aferente. Evident, nu-mi iese perfect de fiecare data, si asa cum spuneam, depinde mult de fir. Unele nu se lasa, altele ar putea fi despicate la nesfarsit. Insa 4 sute, retineti. Dintr-unul singur. Despicat!

Advertisements

Capitolul ploi

In realitate, nu poti inchide un capitol ca pe-un dosar cu coperti, ci poti doar sa incerci sa faci putina ordine in ce-a cuprins el si apoi sa iesi, multumit, afara la aer. M-am pus pe rasturnat catrafuse, pe ravasit fara menajamente, pe scotocit, cotrobait, fiecare cotlon, fiecare nisa, orice sanctuar, pe-ntors pe dos, pe fata, scuturat, dereticat, neintarziat, incercand sa creez un logaritm pentru vraiste si-un solfegiu pentru vacarm. Nimic n-a scapat, de la nord la sud, de la est la vest. La final, m-am asezat in hol, sprijinita de-un perete, vadit sleita fizic, dar cu un sentiment pacificator in suflet, privind satisfacuta la incaperile goale, un fel de tabularasa, intinse parca pe mii de leghe, laudandu-mi in sinea mea gestul indubitabil, verosimil, plauzibil, admisibil si posibil, pe buna dreptate echitabil, remarcabil, considerabil, si frumos, elegant, cat-de-cat, iar in realitate potrivit si perfect in toata puterea cuvantului.

Raman cu ele, ele raman cu mine, nimeni nu stie

Ramane ca uneori trecutul sa se rastoarne peste mine. E ca atunci cand deschizi usa, usa aia in spatele careia lucrurile sunt intr-un adevarat haos, si, in ciuda faptul ca esti constient ca le-ai pus pe toate acolo pentru un motiv bine-intemeiat, ramane sa dechizi usa din cand in cand, nu de alta, dar sa le poti vedea cum dau navala afara, cum cad unele peste altele, pe deasupra, prin si pe dedesubt, sa poti sa-ti simti inima cum o ia la fuga ca in fata unei avalanse de proportii.

Nu stiu cum sa le bag pe toate inapoi… si le las sa umble libere pe strada, in jurul meu, lungi, late, naluci, epoci, vorbe.

Toata ziua de azi a fost despre zane

Da, da, zane, din acelea mici si albe, cu rochii albe si aripi albe, dar nu toate blonde, ci si brunete, carliontate sau cu parul lung si castaniu, insa mici si albe si curioase, unele atente la centrimetrul de croit, altele la canile pline cu lapte, cateva roind in jurul ciorapilor de lana, altele printre dulceturi, unele rasfoind fotografii, vreo doua prinse-n carti si cele mai dragute, in opinia mea, cele scotocind prin cutii si hartii de impachetat. Am stat si eu alaturi de ele, vreo cateva momente, cu nasul lipit de geam, asteptand sa vad primii fulgi, si sa vad bucuria zanelor zburand si ea alba si voioasa.
Micute, ele zanele, si albe ca fulgii de nea, doar ca peste tot prin casa mea.

Ganduri albastre

Anotimpul roieste deasupra, de parca ii e frica sa coboare, sa se imprastie printre case si pe strazi, eu stau intre timpuri, intre anotimpuri, nu ies dintr-unul sau sa intru in altul, stau albastra, intr-o seara albastra, avand ganduri albastre, noaptea roieste, anotimpul pluteste, norii se destrama si se-mpaca intre ei, auzindu-se incet, in fundal, vocea unui povestitor care imi pare ca e Morgan Freeman. In astfel de momente, parca imi vine sa aduc din casa cutia aceea speciala plina cu ace de gamalie si sa tivesc seara, cerul si gandurile, sa prind laolalta norii de ganduri si povestile de nori, vantul de anotimp si strazile toate de cea mai albastra dintre nopti.

Taci, ca mi-am amintit!

Cu parere de rau afirm ca se intampla sa uit lucruri importante, pe care, in clipa numarul unu, jur ca n-o sa le uit vreodata, acel vreodata insemnand, cu exactitate, clipa numarul doi. Cu alte cuvinte, oricat de importante sunt unele chestiuni, uneori apas din greseala butonul eject si duse sunt, se catapulteaza ca dintr-un avion in picaj, habar n-am cum dispar, prin urechi, ori prin ochi sau se pierd in pacificul mintii. Si cam asta e, le consider duse, pai cum altfel? Insa, daca toata lumea isi vede de treaba si ma lasa-n voia mea sa le caut pe-ndelete, poate-poate mai gasesc cate-un lucru important, plin de alge si devastat pe jumatate de catre pestii cei mari ce salasuiesc pe fundul oceanului neuronal.