Pe taramul ratiunii

După cum se spune, omul ar trebui să fie o fiinţă raţională. Ar trebui, şi am formulat bine. Spun asta pentru că saracul de el, omul, în general, chiar nu este raţional. Se conduce după oricare alte impulsuri, ingnorând voit raţiunea, care îl impiedica să-şi satisfacă poftele inconştiente, instinctuale. Cu adevărat, omul nu se lasă flămând cu propria voinţă, şi nici nu poate rezista fără somn. Însă acestea ar fi singurele necesităţi obligatorii de satisfacut. Raţiunea vorbeşte şi explică fiecare gest, cum ar trebui făcute toate, însă la un nivel mult prea complicat pentru bietu’ om de rând, care ar evada din când în când într-o nebunie de moment, care să îl facă puţin mai fericit. Gândirea raţională, falnică şi semeaţă, stă ca un străjer la poartă şi verifică biletele de ieşire, că de intrare nu se pune problema. Şi uite aşa, distracţia mult dorită stă în umbra propriei persoane, nuc bătrân ce nu lasă nimic să crescă în jurul său. Cu toate acestea, pe tărâmul visării, totul este posibil, iar epopeile care se nasc iau într-adevar proporţii greu de imaginat. Poţi face orice, inclusiv să zbori sau să devii rege, cu condiţia să ai puţină imaginaţie. Raţiunea nu ajunge să acapareze totul, astfel că în vis omul poate ajunge la imposibil, fără condiţii sau represiuni. Şi totuşi, când se trezeşte, se izbeşte crunt de realitate, sora geamănă a raţiunii (fete nemăritate), ce şterge parcă cu un burete uriaş întregul vis şi tot ce a ţinut de el, uneori şterge chiar şi amintirea. De aceea, mulţi oameni spun că nu visează. Totul rămâne ascuns între faldurile creierului, măcar dacă am putea localiza exact locul, să scormonim cumva, să iasă totul la suprafaţă. Omul simplu are de toate, realitate şi gânduri şi nevoi. Şi totuşi nu este raţional. Face uneori gesturi de neînchipuit, care par scoase din decor, haotice sau disperate. Unii se aruncă de la balcon, alţii incendiază casele vecinilor sau pur şi simplu dau foc companionilor de viaţă (trebuie să încetez a mă mai uita la ştirile de la ora 5!!!). Unii circulă cu viteze mari, în nişte harnaşamente instabile, crezând că zboară printre nori. Astfel, mă simt îndreptăţită să spun, cu mâna pe inima, că nu suntem deloc în deplinătatea facultăţilor mintale, avem nevoie să scăpăm de tipare, avem nevoie de odihna psihico-edelică. Să ne revenim.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s