La capătul unei zile

Mi-e dor de toate. Mă macină amintirile. Îmi rod sufletul ca nişte şobolani flămânzi, şi începe acum să mă doară.

Trecutul … După el parcă n-ar trebui să plângem, nu? Eu cel puţin aşa ştiu.

Însă uneori îmi dau voie să fiu nostalgică, bolnăvicioasă şi nevricoasă. Îmi aduc aminte de fârâmiturile mele de fericire, care mi-au dat lacrimile afară şi mi-au demonstrat că viaţa este şi va fi frumoasă.

Parcă resimt mirosuri şi stări de beatitudine, plutirea din gânduri şi râsul acela tineresc, fără de pată. Sau de uitare. De învingător, cu satisfacţia marilor cuceriri.

Advertisements

2 thoughts on “La capătul unei zile

  1. simplu si frumos!…fara amintiri cred ca am fi prea…prea…prea…incolori, sincer. din ele invatam, cu ele traim si ele ne reincarca spriritual. ideea e sa nu traim in trecut…ceea ce nu e cazul la tine. daca nu am avea amintiri si moemnte in care sa le savuram nu am avea termen de comparatie pentru a vedea unde suntem acum….si cred ca uneori cu bune sau rele tare bine pica un picutz de nostalgie nu?!

    • Pica drept la tanc, ce-i drept! Caci intre somn si realitate este o zona neclara, ce tine de ceea ce a fost si n-o sa mai vina. Daca ai fi putut face mai bine? Probabil. Dar oricum zarurile sunt aruncate. La voia sortii!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s