Drumule, drumule

M-aş duce spre dorul meu. Întâi spre apus, să bântui meleaguri străine şi să găsesc din nou copilul meu, copilul din mine. Iar apoi spre răsărit, să mă umplu cu soare. Pe drumuri pavate cu trecut. Pe străzi înguste cu nume de clasici. Peste dealuri cu iarbă verde. Calea să se aştearnă în faţă, chiar dacă nu e netedă şi neprihănită.

Drumul să curgă mereu, să fugă sub mine, să şerpuiască şi să ocolească, să nu se-oprească nici cu noapte, nici cu zi, măcar dacă te-aş găsi…

Drum din versuri albe-sure, drum ce poate să îndure.

Două suflete pereche, două doruri încleştate. Drumule, drumule…

Advertisements

2 thoughts on “Drumule, drumule

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s