Amintiri din copilărie

Când mama şi-a cumpărat apartament, a vândut casa bătrânească a copilăriei ei şi-a mele. A trecut prin casa cu pricina o grămadă de generaţii, prima dintre ele fiind şi cea care a construit-o cu braţele goale, cu fundaţie din piatră de râu. Nu a fost o casă frumoasă, bună de pus la strada principală, dar avea o mie de avantaje arhitecturale, care o făceau de-a dreptul specială. Cum ar fi mărimea camerelor şi a ferestrelor – vara se aduna răcoarea, iar iarna era plin de lumină peste tot. Grădina nu era mare, chiar deloc dacă stau bine să mă gândesc. Dar conţinea toate fructele pământului, şi rondouri de verdeaţă. Să nu ne plictisim, uneori făceam ikebana din sortimente variate de flori sau frunze. Încăpea în curte şi maşina familiei, avea propriul garaj. Am avut inclusiv stupi cu albine, straturi de căpşuni, pomi fructiferi, lemne întinse la uscat pentru focul din sobele de teracotă, şezlonguri pentru plajă şi căsuţă de vară, unde locuiau străbunicii. Podul casei a fost dintotdeauna plin cu acareturi, încă de pe vremea bunicii, la fel şi garajul despre care am pomenit, deşi el a fost construit ceva mai recent. Ai mei serveau masa afară pe băncile de lemn, puse faţă în faţă. Eu însă, cel mai mult le-am folosit, băncile zic, pentru citit şi pentru somn. O casă este casă, abia atunci când adună în pumnul ei de amintiri lucruri pline de praf, măcar o streaşină stricată sau o gaură în acoperiş, flori în vaza de pe masă, miros de dulceaţă de caise şi o mie de oameni. De care mi se face mereu atât de dor.

Advertisements

4 thoughts on “Amintiri din copilărie

  1. ooooo nu-mi aduce aminte ca si eu tot la casa am crescut si mi-e dor de livada ca de un membru al familiei, cat despre amintiri cel mai mult imi placea cand eram mica sa ascult povestile batranilor din vecini de pe vremea cand abia se casele de pe strada, despre mina si legendele ei, razboi si multe altele….totodata la un moment dat si noi ne putem construi amintiri frumoase in apartamente sau case noi, ca vorba aia omul sfinteste locul (apropo de un post mai vechi de-al tau mi-am amintit si zicala asta)

    • Asa-i ca cele mai frumoase amintiri sunt “la casa”? Cine n-a avut-o, sa puna piatra peste piatra si sa ridice una, sa se poata bucura de toate cate le ofera. Sau era vorba de faptul ca eram copii? Tu ce zici?

  2. eu am copilarit intr-un bloc vila- comparativ cu apartamentul unde locuiesc era “cam ca ” la casa…. aveam curte in spatele blocului si masinile treceau atat de rar pe strada noastra. si ma trezeau cugustiucii dimineata cu cantecul lor.. iar soarele ma mangaia printre crengile pomilor.
    acum ma trezesc in zgomotul masinilor si tot felul de miesme.. si sunt mai mult prizoniera in casa, dar… exista minunatele amintiri care ma fac sa evadez si sa visez la ziua in care voi recuceri.. lumea:)

    • Cred ca cele mai frumoase sunt aceste amintiri. Cu cat trece timpul, cu atat parca si ele isi pierd din farmec. Mi-aduc aminte si eu cum imi batea soarele drept pe fata dimineata… caci aveam draperii apropape albe (un fel de bej spalacit), care nu faceau fata luminii proaspete de vara… asa vremuri… asa amintiri… si eu astept momentul recuceriri!! Cred ca toti il asteptam, intr-un fel sau altul!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s