Uitare completă

Mi-am dat seama, cu regret, că unele amintiri din trecutul meu s-au şters complet. Poate că le-am şters eu, deliberat, pentru a face loc informaţiei noi. Mi-ar părea rău să cred că uitarea a venit din îmbătrânirea celulelor nervoase. Se prea poate să fie şi aşa, însă am observat că dacă scotocesc cu putere, regăsesc fărâmiţe din trecut, însă foarte împrăştiate, câteodată fără sens, ca un puzzle. Iar altele, nu vin şi pace. Oricât m-am chinuit, oricâte procedee am încercat. Unele amintiri sunt vii, parcă le-aş putea atinge cu vârful degetului arătător. Stau lângă mine, impresionante prin colorit şi nu umbresc în nici un fel viaţa mea cotidiană, iar dacă mă gândesc bine, au trecut mulţi ani de când s-au petrecut evenimentele în cauză. Am de multe ori câte un deja-vu, care mă pune la încercare, parcă îmi sună clopoţelul întrebărilor. Unde, şi când, cu cine eram când s-au mai petrecut toatea astea, data trecută? Dar oare s-au petrecut cu adevărat? Şi pauză. Neagră.

Advertisements

2 thoughts on “Uitare completă

  1. am citit de 2 ori acest articol nu de alta dar trecuse ceva timp de la ultima citire…..eu sunt uituca prin definitie ca atare am miii de liste: la servici, acasa, in poseta….dar cel mai frustant e ca uneori imi aduc aminte vorba ta niste lucruri clar definite….si pentru altele te lupti parca sa le aduci la suprafata si cand nu reusesti completezi tu restul. dar daca am stii tot timpul ce am facut unde ar mai fi bucuria depanarii de amintiri cu cei dragi cand se coboara din podul amintirilor comori nepretuite?!

    • Stii ca am mai vorbit noi despre liste … eu fara ele sunt pierduta. Cel mai enervant este insa faptul ca uneori as vrea sa-mi aduc aminte unele lucruri, cu un scop important, si chiar nu pot. Si-mi aduc aminte tot felul de bazaconii, total inutile care nu numai ca nu ma ajuta la nimic, dar parca imi tin memoria ocupata. Un fel de recycle bin plin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s