Stăpânul cuvintelor locuieşte la munte

Dacă mergi pe drumul bătrânilor din Valea Speranţei, după cabana vânătorilor şi mai sus de jgheabul animalelor sălbatice, se întrevede pe creasta cea mai înaltă, un fel de locaş acoperit cu buruieni şi alte plante scurte şi ţepoase, în care loieşte Magul. Nu e vrăjitor şi nici duh nu e. El doar are grijă de cuvinte. Le ţine înşirate, pe stelaje de lemn încolţit, undeva în subteran, în inima muntelui, ascunse după uşi de fier greu, ferecate bine şi în întuneric. Le hrăneşte însă, şi le iubeşte. Le protejează de prădători, căci mulţi s-au aventurat să le fure, dar au murit eroic pe serpentinele întortocheate ale văilor şi-a pantelor abrupte. Nimeni nu a putut să-l convingă să mai vândă din ele, sau să le dea drumul din-când-în-când, ca porumbeilor voiajori. Unii chiar l-au ameninţat, însă unicul răspuns al lui a fost că s-a încuiat şi mai bine în ascunzişurile sale, printre galeriile scobite în pământ. Dacă ai survola cu elicopterul, l-ai putea vedea în fiecare dimineaţă ieşind şi luând aer curat, întinzându-şi articulaţiile şi scăldându-şi faţa în soare, ca apoi să dispară în văgăună, într-un fel ciudat, lăsând în urmă un praf auriu.

Până la cuvinte e marea, iar până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!

Advertisements

2 thoughts on “Stăpânul cuvintelor locuieşte la munte

  1. Bine ar fi daca toti am avea un astfel de pazitor, poate amfi am fi mai atenti la gandurile noastre si la cum folosim cuvintele. in acest fel am evita multe conflicte, s-ar sfarsii multe razboaie si poate am fi mai empatici unii cu altii

    • Eu am vorbit cu el sa-mi tina gandurile in intuneric, alaturi de cuvinte, insa nu vrea. A zis ca e prea mare responsabilitatea, iar el nu mai e la varsta la care sa alerge toata ziua dupa ce-stie-el-ce ganduri razlete! Asa ca mi-am cumparat un seif, cu o cheita mica, mica, si an un cod numai de mine stiut, pe care l-am scris totusi pe o foita din portmoneu, in caz ca-l uit !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s