Ergonomia supărărilor mele

Într-o zi ca oricare alta m-am enervat excesiv, nu enumăr motivele. Am urlat, m-am zburlit, m-am certat, am gesticulat, am răguşit. Piticii mei de pe creier se plimbau haotic pe cărările cortexului, de parcă ar fi trebuit să încâlcească toate iţele Universului, aşa cum le simţeam paşii mărunţi şi grăbiţi. La un moment dat, unul dintre ei a coborât pe scăriţa din urechea stângă şi-a plojat drept în bolul meu plin de lapte cu cereale, ca-ntr-un bazin olimpic. A ieşit la suprafaţă după câteva momente bune, s-a agăţat de un inel de grâu cu miere, ca de un enorm colac de salvare, deşi părea că ştie să înnoate. Mi-a zâmbit ştrengăreşte, şi-a dres glasul într-un mod demn şi mi-a zis doar atât:

– Hai scumpo, n-ai putea să ne cumperi şi nouă o maşinuţă?

Advertisements

2 thoughts on “Ergonomia supărărilor mele

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s