În care se povesteşte istoria sângeroasă a şosetelor murdare

Stau pe balcon şi îmi trag sufletul. Mi-am turnat un pahar mare de suc cu gheaţă şi mă uit la opera mea din cursul acestei după-amiezi. Am fost criminală în serie. Cu premeditare. Mi-am luat armele mortale, mi-am pus masca pe faţă (s-ar putea crede că nu aş fi avut curajul să mă las recunoscută de mâna poliţiei nemiloase, dar nu – ideea e că victimele mele au şi ele metodele lor de apărare, malefice uneori şi greu de învins fără protecţia necesară) şi am pornit vânătoarea. Le-am urmărit în toate cotloanele obscure, pe sub paturi şi pe rafturile dulapurilor, prin sacul unde sălăşuiesc de obicei, prin dormitoare şi săli de mese, inclusiv în debaralele învechite. Şi le-am prins. Pe toate. Se văitau de mama focului, unele cădeau la înţelegere, altele încercau armistiţii sentimentale, altele, diplomate, doreau doar pace. Cele mai războinice au scos armamentul. Un miros de adidaşi încinşi pe terenurile de fotbal sau de pantofi purtaţi 12-14 de ore fără întrerupere. Lupta a durat mult, minute şi minute chinuitoare în care, fără respiraţie, am câştigat redută după redută. Nu m-am oprit până când nu au fost toate, dar toate, învinse. Şi băgate în maşina de spălat.

Advertisements

4 thoughts on “În care se povesteşte istoria sângeroasă a şosetelor murdare

    • Nu se mai poate de mana. De cand o am pe prietena mea (Margherita o cheama) in persoana masinii de spalat rufe, nu se mai poate de mana. Nu mai merge, nu se face. Toate le arunc la buluc in cuva, inchid capacul si ma relaxez. Macar cu atata sa ma bucur de era in care traiesc, ca si asa nu tare imi place. Recomand oricui, cu draga inima si mare dreptate – a se spala totul cu motorul de rigoare!

      • Ai dreptate… insa “motorul” familiei mele – a se citi masina de spalat- este alimentat cu solutii de curatare care nu corespund standardului ridicat al nasului meu. Din acest motiv si pentru un plus de activitate fizica sustinuta (haha) ma bucur de cele doua ligheane… Am avut ieri o “sedinta” mai serioasa si eram chiar fericita de rezultat imaginandu-mi cum agat rufele in spatele casei sa le ia aerul si soarele in primire… si mergea totul bine desi paseam cu grija in balconas printre flori si alte cele pana cand mi-a venit de pe geam o “boare” de fum de tigara si apoi una de chimicale arse si m-am trezit la realitate. :))

      • Superb descrisa viata de “blochist”. Asa patesc si eu. Atata doar ca eu folosesc ligheanele cele mari, la carat hainele pe balcon si nimic mai mult. Sunt mult prea lenesa sa mai spal ceva cu propriile mele maini. Si am ajuns si la concluzia (care vine sa-mi intareasca lenea cea grandioasa), ca rezultatele stradaniei mele excesive nu sunt la inaltimea celor ale Margheritei. Ea face cumva minuni cu rufele noastre, indesate pana la refuz in burta ei primitoare. Ies de acolo altele, cu incredere in viata, optimiste si zambitoare. Mai mare dragul, nu altceva. Nu merita sa stric aceasta stare de bine a lucrusoarelor proaspat invigorate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s