Naufragiu

Când m-am izbit de ţărm, am crezut că a venit sfârşitul lumii. Toate zburau care încotro, urlete şi ţipete şi descreierare în jur, barca s-a descompus ca un joc de lego. Pânzele s-au sfâşiat, atârnând greu sau fluturând unele peste altele. Cârma a luat-o la vale, derivând printre ape până când n-am mai putut s-o văd. Am simţit cum se năruie lumea, cum cade până la nivelul solului întreg cerul, cu nori cu tot. Dezamăgită, speriată, naucită şi şocată, am încercat să înot, dar fără rezultat. Mă luptam oarecum contra curentului. Dintr-un orgoliu prostesc m-am încăpăţânat să continui, până la epuizare, când am cedat într-un mod foarte laş şi nedemn. Am renunţat astfel, ca să-mi dau seama că eram la mal, că apa nu-mi ajungea mai sus de genunchi şi că uneori dezastrul este că te aştepţi la un dezastru, te comporţi ca atare şi ai pretenţia să te îneci.

Advertisements

2 thoughts on “Naufragiu

  1. :)) zilnic trec prin asta. Cred ca problema nostra e ca ne panicam inainte sa ne dam seama ca de fapt putem face un anumit lucru. Mi-a placut finalul mult de tot, exprima perfect frustarea pe care o ai dupa ce iti dai seama ca te-ai agitat degeaba. Super articolul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s