Femeia de azi şi de mâine

Păi eu sunt acea femeie. Prinsă între cele două zile de pomină. Azi şi mâine. Unii ar spune că azi e azi, e pasărea din mână, pe când mâine e doar iluzie. Ei bine, eu trăiesc cu un picior în cealaltă lume, şi-mi place aşa. Căci sunt din zodia fecioarei. Îmi place să ştiu că mâine e foarte bine pus la punct, cu minuţiozitate. Că toate coordonatele au fost straşnic măsurate şi evaluate, astfel încât să n-am surprize. Dar, cu toate astea, se acceptă câteva surprize mici şi plăcute, că doar am precizat că sunt femeie.

Oricum… baiu’ e că-s încâlcită! Nici eu nu mă înţeleg uneori. Nici eu nu ştiu exact ce să aleg. Să-mi trăiesc viaţa în momentul prezent, să mă bucur fix de clipa de faţă, care între noi fie vorba este una chiar foarte îndestulătoare, sau să ajung să cred în aşa măsură în ziua de apoi, încât azi s-o folosesc doar pentru făcut strategii de atac? Sinceră să fiu, nu-s ce-ştiu-eu-ce mare luptătoare, dar am strategii, fapt care m-ar putea cataloga drept una care stă toată ziua şi vizează la cioara de pe gard. În acelaşi timp, însă, ancorele mele sunt bine înfipte în pământ (din nou în conformitate cu zodia), astfel că ţin cu dinţii la perfecţiunea momentului.

Tot eu sunt cea care din această perfecţiune a decis ca trebuie obligatoriu să trăiesc şi azi şi mâine. Azi, pentru că deja a început, şi eu nu-s o delăsătoare. Iar mâine, pentru că m-am încăpăţânat azi, de-aia. Nu-mi plac oamenii care nu vor să-şi prelungească relaţiile contractuale cu viaţa. Nu-mi plac nici perioadele determinate. Mie îmi place să trăiesc pe principiul că mâine este implicit obligatoriu de trăit. Cine altfel să-mi facă toată treaba? Şi cum să facă altul la fel de bine ca şi mine? Eu, prefecţionista, minuţioasa, tipicara şi idealista? Nu pot lăsa pe mâini străine strategiile mele de supravieţuire. Trebuie să găsesc o cale prin care azi să-mi asigur ziua de mâine, cu toate metehnele din urma fiecăreia, cu toate problemele sau zâmbetele de pe urma micilor suprize plăcute, care vin drept bonus la încăpăţânarea mea de a rămâne pe poziţii.

Nici eu, dar nici Femeia de azi şi de mâine nu avem dublă personalitate, cum zic gurile rele. Este vorba doar de o neînţelegere pornită de la faptul că avem pretenţia ca azi să se asemene cu mâine, dar să fie, totuşi, diferite.

Articol inscris pe http://citesteasta.ro/1859/concurs-literar-noiembrie/

Advertisements

Nopţi magice în miez de iarnă 2

S-au adunat la un loc toţi magi şi vrăjitoarele şi ursitoarele şi toate duhurile sfinte să creeze prăjitura fermecată a sărbătorilor de iarnă. Reţeta sună astfel: se amestecă la un loc, cu o lingură de aur, zăpada ce stă pe casă ca o blană de urs polar, o pereche de patine vechi găsite în pod, patru globuri roşii şi o linie de beteală, bunicii şi coşul de jucării încărcat pentru nepoţi, o gospodină care a lustruit până la sclipire toată casa cu un simplu burete, o oală aburindă de sarmale şi un bol de maioneză, câteva ace de brad parfumat, un ornament cu nouă reni cu zurgălăi, mii de fundiţe şi alte câteva sute de petarde şi o sticlă mare mare de şampanie cu gust de caisă. Mai trebuie pus în amestec şi patru foi de mătrăgună, să ţină departe supărarea şi boala, o întreagă coamă de leu, să dea putere licorii, un păianjen cu burtă mare, să invite musafirii, o bufniţă înţeleaptă cu ochelari, pentru armonie, un strop de vanilie pentru romantism şi o linguriţă de vise. Amestecul trebuie ţinut la rece, de preferat pe balcon şi nu în frigider, să prindă iz de iarnă timp de câteva ore bune, apoi trebuie băgat în cuptorul de magie, la foc mediu, până când va căpăta culoarea dorită. Eu vă doresc tuturor poftă la sărbătoare!

Articol înscris în

http://www.mostwantedblog.org/2011/11/nopti-magice-in-miez-de-iarna.html

(link pentru vot, cu multumiri de pe-acuma!)

Nopţi magice în miez de iarnă 1

Aşa cum spune titlul, există o serie de nopţi în mijlocul anotimpului friguros, care au fost înzestrate cu ceva anume, ce ţine de magie… Nopţile acestea sunt…

… noaptea în care ninge de-ai zice că s-au rupt norii şi fulgii ies din ei ca penele de gâscă, dintr-o pernă spartă, noaptea celor o mie de milioane de steluţe albe şi pufoase…

… noaptea în care s-a prelungit curăţenia generală, iar mămicile oftează obosite, toată harababura fiind în mijlocul casei, ele pierzând timp preţios cu ştersul paharelor din dulapurile suspendate pe pereţii bucătăriei, iar tăticii sunt afară şi bat covoarele sau prind braduţul în suportul de metal…

… noaptea în care unul dintre moşii cei darnici, dar extrem de graşi, nu încape pe horn, ci musai trebuie să intre direct pe uşă, iar de frica de a nu fi prins, lasă iute cadourile în ghetuţele frumos aranjate pe hol…

… noaptea fermecată în care copiii îşi exprimă dorinţele şi speranţele lor îngereşti, către Moşul cu nas roşu, scriindu-i scrisori, sau pur si simplu trimiţându-le prin cuvinte sau şoapte, cu mânuţele împreunate a rugăciune…

… noaptea sfântă în care renaşte în noi iubirea. Pentru ceilalţi, pentru cei din urmă, pentru cei ce vor veni, pentru fiecare gest, pentru fiecare accident sau întâmplare, pentru fiecare obiect cu semnificaţie, pentru fiecare durere, sau clipă de fericire pură. Iubire cu miros de prunc nou-născut, iubire cu mângâiere…

… noaptea de petrecere în care este îngropat un an de realizări şi întâmpinat un an de vise. Cu un sărut, fix când bate ceasul, cei doi ani se contopesc şi se adună pe o aţă a vrăjilor din lumea de dincolo de cerul albastru, lume pe care n-o înţelegem, dar care ne place că e aşa…

Nopţile din iarnă sunt toate calde, dacă se petrec sub bagheta magică ce ţine la un loc familia, în încăperi îmbibate în miros de prăjituri cu nuci şi din care răzbat cântece, deopotrivă cu luminiţele plăpânde de pe brad.

Articol înscris în

http://www.mostwantedblog.org/2011/11/nopti-magice-in-miez-de-iarna.html

(link pentru vot, cu multumiri de pe-acuma!)

Prieten adevărat

Prietenii mei, la plural, au îmbătrânit odată cu mine. Eu am prieteni pestriţi, cu lipici şi multe poveşti în tolbă. Am crescut şi-am ajuns aici ştiindu-ne unii altora orarul de la şcoală, cine pe cine a sărutat, entorsele făcute la sala de sport, ranchiunele dintre fraţi, supărările fiecărei mame disperate. Ştim şi acuma mama căruia dintre noi face cea mai bună budincă de macaroane cu stafide, la ce oră vine ultimul bus spre cartierul de est, cine câştigă de fiecare dată (fără să trişeze, doar dintr-un noroc chior) la rummy, cine cunoaşte adevărurile ancestrale, cine se pricepe la telefonia mobilă, cine are talent la desen. Le-am făcut pe toate cele lumeşti, atât de împreună pe cât se putea. Am colindat străzile noaptea, ca vagabonzii, am băut şi-am dansat până la epuizare, am colorat pereţii înainte de examene, am dus la schimb sticle goale pentru ţigări şi coca-cola, am pus împreună banii de pâine. De o vreme încoace am ajuns la stadiul în care nu mai chefuim ca studenţii, ci mergem la nunţi şi botezuri, sau mergem să inaugurăm câte o casă nouă. Partea bună a lucrurilor este că acum ne înţelegem din privire. Ieşim împreună şi vorbim în proporţie de nouăzeci la sută despre cei mici, iar faptul că ne uităm, pe „furiş”, la ceas, e de la sine înţeles. Nimeni nu se supără. Iar dacă am mai sărit peste vreo ieşire proverbială, a fost tot o înţelegere tacită. Ne vedem când putem, ne auzim când putem. Vremea este nouă, dar noi suntem prieteni vechi. Nu e nevoie de mai mult.

Articol înscris în 

http://www.mostwantedblog.org/2011/11/blog-power-editia-1.html

Tema propusa de Carmen

http://aburi-de-cafea.blogspot.com/2011/11/blog-power-prieten-adevarat.html#axzz1ezduZgY2

Alte articole participante:

http://www.balantza.com/2011/11/prieten-adevarat.html

http://aburi-de-cafea.blogspot.com/2011/11/cel-mai-bun-prieten.html#axzz1fGYzT7t1

http://colectie-stiinte.ro/archives/2104

http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/11/prietenie-indurerata.html

A winter fairy tale

Bineînţeles că totul începe cu prima ninsoare din iarnă. Şi bineînţeles că momentul povestirii este seara, când străzile erau luminate galben de felinare oarbe, iar fulgii de zăpadă nouă se proiectau în acea lumină, părând astfel şi mai albi. Ne plimbam de mână şi sporovăiam despre una-alta, când primul fulg mi s-a oprit pe nas. Apoi a căzut şi cel de-al doilea şi cel de-al treilea, iar apoi a început avalanşa care mi-a acoperit genele. Ne-am uitat unul la celălalt şi ne-am zâmbit. Apoi am râs de-a binelea, căci prima ninsoare este cea care face iubirea mai veselă. Ne-am plimbat prin zăpadă până când ne-au îngheţat picioarele în pantofii total neadecvaţi şi mâinile fără mănuşi.

Viaţa în balon nu e deloc ceea ce pare

Sus fiind, eşti literalmente în cer. Iar asta e un lucru minunat, căci eu ador să văd aerul luminos, cu puf de nori şi cu licurici de stele noaptea. Totul a mers bine, mi-era cald şi eram tot mai aproape de poarta îngerilor drăgălaşi, de rozalia vată pe băţ a înălţimilor, când totul s-a spulberat într-o secundă, în momentul în care balonul a fost trăsnit, cu puterea a o sută de mii de amperi. Lumea s-a deschis la culoarea fulgerului alb, în schimb m-a cutremurat bomba tunetului care mi-a pus balonul la pamânt.

Sfat propriu: nu încercaţi asta acasă!

Şi un alt sfat propriu: mai bine înălţaţi un zmeu!

În luna noiembrie

Sufăr că nu-i decembrie şi că nu primesc niciun cadou. Astfel, vreau ca Moşu’ să vină acuma, în seara asta! Ştiu că nu poate, ar fi culmea să poată, cu jucăriile doar pe trei-sferturi terminate. Atunci măcar să vină văru-so. Sau taică-so. Sau orice rudă sau afin până la gradul patru. Să îmi aducă mie prima (ca o gămălie egoistă ce sunt – când vine vorba de cadouri nu pot fi decât un monstru fără graniţe), tot ce are deja terminat. Mă pot mulţumi cu o singură mănuşă din pereche, sau cu un singur pantof, sau cu o blană fără o mânecă, doar e mai chic aşa. E de-ajuns şi o cană fără toartă, sau un tablou neînrămat, sau o felicitare muzicală lipsită de glas. Nu accept păpuşi fără ochi, că alea nu mă lasă să dorm, şi nici borcane de murături fără capac, că abia am terminat curăţenia generală în bucătărie. Pot băga în seamă orice cadou neîmpachetat cu fundiţă, că oricum nu mai contează. La febra care m-a curpins, mă bucur şi de-un bec fără lumină.