Când a tăiat bunica bradu’

Am fost toţi prezenţi. L-a tăiat pentru că deja deforma gardul dinspre stradă, iar rădăcinile lui bombau asfaltul proaspăt turnat pe şosea. Ne-a spus tuturora, într-o dimineaţă, că a chemat un om cu o drujbă să-l rezolvăm, că prea multe reclamaţii a primit şi ea s-a săturat. Că dacă e prea mult, e prea mult şi să nu încercăm s-o convingem, că n-are nici un rost, şi-aşa are suflet greu. Noi am râs. Lasă că mai plantăm unul, în spatele curţii, şi ăla poate creşte cât o vrea, că nu mai deranjează pe nimeni. Astfel, pregătiţi cu şube groase, că era tot toamnă târzie ca acum, ne-am strâns în curte să vedem evenimentul. Am făcut prinsoare că va cădea direct pe noi, sau măcar în mijlocul faţadei, să crape casa-n două. Apoi ne-am gândit foarte veseli că poate va cădea în direcţia opusă, pe casa avocatului. Şi cât de distractiv ar fi să stăm sa-l vedem cum se vaită ca o fetiţă, că i-a distrus bradu’ avuţia. Omul cu drujba a venit la fix şi s-a apucat direct de treabă, că era om religios şi n-a servit din ţuică. În câteva minute, copacul ce a crescut de-a lungul celor trei generaţii, a fost răpus cu blândeţe. În urma lui a rămas un mare gol. Un extraordinar de mare de hidos gol. Ne-a şocat golul, şi astfel ne-am oprit din chicoteli. Ştiam că va fi un gol, era normal să fie un gol, am fost siguri că doar el va rămâne. Dar noi am rămas muţi. N-am mai putut să mai spunem nimic, cu golul fără margini în faţa ochilor. Omul şi-a luat drujba, a salutat-o pe bunica foarte respectuos şi a plecat. Bunica s-a răsucit pe picioare, un fel de stânga-mprejur şi dusă a fost şi ea. Noi ceilalţi am rămas afară, în faţa casei, holbându-ne în continuare la gol. Spre seară, când chiar era frig de tot, am plecat pe rând. Cu capul plecat. Ultimul s-a întors să mai privească o dată, parcă aşa, de siguranţă, să poată înţelege pentru totdeauna ce s-a întâmplat.

In memoriam

Advertisements

10 thoughts on “Când a tăiat bunica bradu’

    • Asa e, iar acum cand imi aduc aminte, chiar il vad perfect in fata ochilor, zici ca m-as uita la o fotografie. Din pacate, nu mai e nici bradu’ si nici casa. De acolo tot dorul ce ma apuca uneori, mai ales in anumite zile ale anului. Azi ar fi fost ziua ei de nastere…

  1. Trist . Am crescut si eu, pana la vreo ani, cu 2 brazi falnici peste drum. Cand s-au hotarat sa-i taie “m-am dat ocupata” n-as fi suportat un astfel de macel. Locul n-a fost umplut decat mult mai tarziu …

    • Intr-adevar, acum matura fiind, realizez si eu macelul. Cu toate ca era maxim necesar. Numai bunica-mea ar fi avut o asemenea putere neomeneasca de a lua decizia asta, si de a rezolva problema intr-un mod atat de demn. De aceea o admir atat de mult.

  2. ceea ce au plantat bunicii mei se usuca un livada parintilor, insa ei nu au curaj sa taie merii copilariei noastre si ai tatalui meu.Incredibil cate putere au niste evenimente banale sau firesti in viata unui om. Sincer dupa ce am citit articolul imi vine sa ma duc sa cumpar un pom si sa il plantez, oriunde. Nu acopera golul, si nu va stinge dorul, insa… poate ne vom simtii mai bine!

  3. Inteleg ce ati simtit . Am simtit si eu ceva asemanator cand un criminal a intrat in curte in preajma sarbatorilor de iarna si in urma lui a ramas o cioata inalta a unui brad de vreo 10 ani.

    • E incredibil cum o astfel de intamplare iti revine in minte dupa atatia ani (caci a mea s-a petrecut acu’ o suta de ani) si inca simt durerea respectiva, extrem de vie. Si, repet, eram tare mica pe-atunci si nu prea intelegeam eu ce si cum. Am hotarat ca voi planta un pom, sa-mi treaca sentimentu’ de neajutorare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s