Jurnalul de carton

La ora asta îmi place să cred că lumea doarme. Eu, am vreme să scriu în jurnal, să beau ciocolată fierbinte dintr-o cană roşie, să mă înfăşor într-un halat pufos dintr-un material sintetic şi să admir pereţii. Scriu despre zilele mele lungi cât postul Crăciunului, despre colţii ursului pe care l-am visat, despre ultimul tren cu care am călătorit şi despre oameni. A, şi despre mine, cu siguranţă. Îmi dezmoştenesc familia pentru că nu m-a făcut bogată şi aduc elogii celor care m-au învăţat să nu plâng ca o femeie slabă de înger. Îmi fac programare la disecţia sufletească pe care mi-o auto-aplic, în calitate de mare gânditor şi cunoscător al secretelor omenirii, dar scriu şi câte o întâmplare roz de feminină ce este, sau câte o glumă, cam nepipărată în esenţă, dar pe care, eu cel puţin, o gust din plin. Mai bârfesc. Pe ceilalţi. Să nu doarmă chiar foarte liniştiţi, să le tulbur şi lor visele de la ora 4 dimineaţa.

Paginile se umplu atât de repede cu mâzgăleli de toate felurile, unele apăsate, ca vorbele de mustrare, altele cu un scris uşor, exact ca şi cuvintele subţiri ale unei fantome somnabule.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s