În caz de prea mult dor

Când mă apucă dom’le, mă apucă rău. Mă uit la poze, la felicitări ce mi le-a scris, la mâzgăleli făcute pe colţuri boţite de hârtie, la obiectele lui de tehnologie înaltă, mângâi tastatura şi îi cotrobăi printre haine, sau chiar i le port. Nu sunt un om care să suporte despărţirile, iar asta i-am spus-o din prima zi. Dacă vreodată vei vrea să pleci, i-am zis, să şti că te omor în somn (că treaz nu prea am şanse, având în vedere diferenţele astea blestemate de mărime). Şi nici nu semnez nimic, ca desfacere a ceea ce am făcut o dată. Astfel, când mă apucă dorul nebun, iar el nu vrea sau nu poate să mă primească între cele două braţe salvatoare, mă pun pe scotocit relicvele din muzeul meu personal. Păstrez absolut tot ce ar putea fi folositor în astfel de clipe de cumpănă, şi cred că am ajuns puţin cam maniacă. Mi-a rămas însă un mic dram de luciditate, acela prin care refuz să fiu o de-aia care se uită iar şi iar şi iar la caseta de la nuntă. Refuz să mă agăţ de un singur moment. Nu, nu, eu le vreau pe toate.

Advertisements

2 thoughts on “În caz de prea mult dor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s