Cora râde inside out…

                                                         (Nu mai vreau sintagme de genul: ceilalţi sunt de vină, ceilalţi nu au simţul umorului, ceilalţi sunt nişte tăntălăi şi gogomani şi laşi, dar EU NU! Doamne-feri să recunoaştem că putem fi vinovaţi!)

Nicidecum invers. Că ar fi nepoliticos. Întâi mă prăpădesc în interior, şi dau replici deosebit de usturătoare, apoi le cizelesc cu indulgenţa mea de iertătoare şi le slefuiesc cu bunul-simţ câştigat pe căi foarte sociale, dar băbeşti, iar la urmă iese ceva foarte diferit de stadiul iniţial. Nu sunt o impostoare. Doar că am în mine o ironie bazală şi cam oligofrenă ea aşa, care dacă n-ar fi puţin modelată şi foarte mult ajustată, ar da cu bota-n baltă de cele mai multe ori. Astfel că trebuie să râd întâi intern. Cam frustrant uneori. Aş vrea să pot vorbi limba română cum trebuie şi lumea să înţeleagă faptul că ea are atâtea sinonime cu un scop simplu – să lase loc ironiei generale. Să nu fie un tăntălău egalul gogomanului, şi nici laşul egalul românului de pe urmă.

Sper ca azi să râdem pe faţă de ce-a fost până acuma. Şi după aceea să recunoaştem faptul că putem, inclusiv eu, mai bine de-atâta. Că suntem nişte tăntălăi şi nişte gogomani, nişte laşi dacă nu putem recunoaşte asta. Şi după ce râdem astfel, să bem un pahar cu domnul Vania şi să reîncepem totul, din temelii. Cu altceva, în alte timpuri, dar pe acelaşi loc. Să păstrăm ce-a rămas bun şi să aruncăm în uitare tot ce ne-a transformat în aşa hal. Căci, să fim serioşi, suntem alţii. Şi lumea râde de noi…

Sau…?

Advertisements

6 thoughts on “Cora râde inside out…

  1. Ar fi o revelatie! Doar sa nu se intample ca ultima data cand am zis ca am scapat de tot ce ne tinea “inlantuiti” si in loc sa pastram ce e bun si sa aruncam ce a fost rau …. s-a intamplat taman pe dos. Si iata-ne in stadiul de azi, cu multe minti care se plang ca le este asa din cauza unui singur om…
    Cum spuneau insa batranii…” cum iti asterni, asa dormi”.
    Eu mai rad intr-un fel… pe muteste! Mi se intampla uneori (in rarele dati cand vorbesc la telefon, sau cand citesc ceva la laptop). Cred ca sunt o “imagine” foarte amuzanta… razand asa.. pe muteste.
    Si apropo de rasul din interior.. era odata intr-un an din liceu (cred ca prin ultimul) cand se renova centrul – se pava. Un praf, o galagie… tot tacamul. Si ma intalnesc cu un coleg mai tanar – conversam. Dupa ce rasesem amar toata dimineata ii spun colegului ca tocmai m-am “plimbat prin frumosul centrul linistit”…. dar din pacate pentru mine nu s-a prins nimeni. Si de atunci am certitudinea ca glumele si ironiile mele nu prea sunt descifrate. Dar de ce sa ma mir… in general se prefera “umorul” acela stim noi care.

    vai cat am scris….!!! La multi ani de ziua noastra:)!!

    • Eu sper sa devenim mai buni. Nu stiu cand, sau cum. N-am nici o idee despre ce ar trebui facut sau despre ce n-ar trebui facut, dar stiu ca trebuie cumva sa ajungem intr-un alt unghi de privire. Iar ca sa gasim modalitatile, cred ca trebuie sa incepem auto-analiza, cu maxima sinceritate. Ironia vine sa dea un plus intregului proces.
      Eu nu sunt de felul meu foarte ironica, dar tara asta ma indeamna uneori sa fiu, desi si unele presoane au acelasi efect asupra mea. Incerc s-o tin in frau, pe cat posibil, caci ce-i prea mult strica.
      Cat despre povestioara ta, se asemana maxim cu multe situatii prin care trec aproape zilnic. E de speriat cum unii n-au deloc ironie in ei, nici pe cea simpla, nici pe cea care implica putin si propria persoana, denotand astfel un fel de coloana vertebrala.

      La multi ani pentru toti cei care au ramas cu puterea de a rade si care incearca sa faca ceva ce sa ramana in urma lor! La Multi Ani Rux, si sa mergi inainte cu acel frumos blog al tau, care ma incanta zilnic!!!

  2. Cel mai greu lucru este sa-ti recunosti slabiciunile. Cateodata sunt slabiciuni pe care nici nu le stii. Tocmaii din acest motiv ma bucur cand cineva ma atentioneaza. Chiar daca la inceput nu ne simtim in pielea noastra, avem numai beneficii de pe urma atentionarilor. Luam ceea ce-i bun.

    • Asa e, cu slabiciunile e mai greu! dar eu ma bucur ca mai exista romani ca tine, care apreciaza valorile de baza – sanatatea, informatia, bunul-simt, prietenia si familia. Sa traim si sa ne auzim cu bine! La Multi Ani!

  3. 1. daca am recunoaste ca am gresit unii dintre noi am avea o incredere de sine cam scazuta si uni dintre noi nu pot trai cu o stima de sine redusa…nu eu :))
    2. tare as vrea sa pot recunoaste ca rad in interior…insa ma stii deja, mi-e greu sa nu rad cand ma bucur, sau de un banc bun sau cand “ma prind” de ironia cuiva….nu de alta dar arat si eu ca “m-am prins”. cand eram inlicu ma ciupeam sa nu rad…acum incerc sa evit porivirile cuiva ca sa fiu sigura ca nu izbucnim intr-o freerie a rasului
    3. subscriu la cele de mai sus…pot mai bine de atat, dar nu recunosc nimic din ce a fost….radem si gata!

    • 1. unii mor daca n-au stima de sine, sau daca altii nu le dau dreptate (nu eu 🙂 )… sustin!!!
      2. tu razi asa de colorat, ca-i pacat sa razi pe ascuns! nota 10 pentru rasul tau molipsitor!!!!
      3. si eu zic sa radem de trecut si sa mergem naibii odata inainte!!! subscriu la subscriere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s