Cofetăria doamnei Amandine Leroux

Străluceşte fără doar şi poate. Nici o pată nu iese la iveală, nici un strop de sirop căzut şi prelins. Tot timpul miroase a ceva specific, a stafide parcă, sau a portocale confiate. Întreaga încăpere este în conformitate cu stăpâna. Amandine Leroux este o femeie matinală, durdulie şi mereu roşie în obraji, cu o veselie debordantă şi cu un râs ce aduce a o mie de clopoţei ce se scutură. Simplitatea ei este una extrem de contagioasă. Are şorţuri colorate, desenate cu căni de capuccino sau cu cireşe, totdeauna cu bonetă albă peste un păr prins într-o coadă foarte stufoasă. Şi are o duzină de subalterni, care nu prea pot vorbi nimic, de grăbiţi ce sunt.

Lucrurile se desfăşoară după nişte reguli nescrise în această cofetărie, astfel că nimeni nu se calcă în picioare, nici o farfurie nu se sparge, iar în surdină se aud doar şoaptele. Fireşte reţetele sunt ştiute cu sfinţenie, nimic nu se face la voia întâmplării. Unele au fost inventate de ea însăşi, altele au fost preluate de la alţii, în funcţie de ce i s-a cerut. Uraşte să facă după placul unora care nu au nici cel mai mic habar despre amestecuri deosebite, despre poţiuni, cantităţi potrivite sau licori inventive. Nu e totuna să faci prăjituri cu nuci sau să faci prăjituri cu praline. Şi ea ştie toate aceste diferenţe, iar când vine cineva şi-i cere să se conformeze, se roşeste şi mai tare în obraji, dar îşi învârte subalternii în aşa fel încât totul să fie pe placul musafirilor.

Un astfel de musafir a cerut într-o zi să i se facă o tartă, dar nu oricum, ci exact cum era în copilăria lui. Amandine Leroux s-a fâstâcit complet. Cum să facă ea aşa ceva, când reţetele ei sunt printre cele mai căutate aşa cum sunt? De unde să ştie succesiunea precisă care să conducă spre gustul perfect? I-a cerut domnului mai multe detalii, dar acesta i-a replicat destul de succint că prăjitura respectivă este singura care îl face fericit. Astfel, fără prea multe informaţii utile, Amandine s-a îndreptat spre bucătărie. Şi-a aranjat şorţul şi boneta, a băut un pahar cu lapte, a dat vreo câteva indicaţii celor de pe lângă ea, iar apoi a cerut linişte. Cofetăreasa a intrat în procesul de creaţie.

După o oră, peste tot domnea un miros îngeresc de vanilie, ananas şi struguri, de budincă cu ciocolată, de frişcă proaspătă şi de jeleu roşu de căpşuni.

Azi, am intrat şi eu în această cofetărie celebră şi vreau să cer să mi se facă o porţie mare de cremă de zahăr ars, dar n-am să-i cer doamnei Leroux să facă după placul meu, căci deja reţetele dumneaei provin din imaginaţia mea, astfel că în ceea ce mă priveşte, nu poate da greş.

Advertisements

7 thoughts on “Cofetăria doamnei Amandine Leroux

  1. Hmmmmmmmm !! uauuuuuuu !! cred ca pe linga atitea mirosuri sublime ar merge si un miros de gogosi ! incerc sa fac acum, aluat e la dospit, sper sa reusesc ! daca reusesc primiti si voi, da nu, asta e , eu am incercat !!! noroc cu doamna Amandine, ca fugim la ea daca nu iese.
    si de data asta articolul e foarte frumos si se potriveste cu perioada pe care o traversam, te felicit.
    te pup

  2. Oricat de buna ar fi cofetaria visurilor cred ca asa cum reiese din articol cam tot ce se prepara acolo reinvie propriile amintiri, mai ales ca deobicei mamele noastre gatesc cel mai bine. Si ca sa imi asigur succesul la prajituri in aces an Mosul le-a facut cadou celor doua mame niste cutii de prajituri in care deocamdata sutn doar aromele si ingredietele inclusiv atmosfera specifica sarbatorilor (aspect asigurat de un CD de colinzi), urmand sa primim si noi de la Mosul lor produsul final. E u zic ca e un schimb avantajos!
    P.S. As vrea sa gatesc precum doamna Amandine, dar cum inca nu am experienta ei, deocamdata sunt la faza de trainig incepator – adica gust 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s