Mă ascund după deget

Din păcate după deget este un loc tare strâmt. Şi total inconfortabil, fără lampă la cap şi fără conexiune la internet, fără est şi fără vest. Trebuie să mă înghesui, să mă strâng, şi m-am trezit ultima dată că m-am făcut atât de mică, încât gămălia unui ac părea un mare brontozaur. Nu pot să-mi duc halatul şi papucii de casă, nici măcar o carte pentru lectură, ci trebuie să stau dreaptă, ţeapănă, cu mâinile pe lângă corp, până când simt că-mi plezneşte o venă. Nu-i un loc rotund, sau circular, cum s-ar crede, ci este unul pătrăţos, pătat cu remuşcările celor care au poposit înainte, plin de mucuri de ţigară, căci aşteptarea lor probabil că a fost, ca şi-a mea de altfel, foarte lungă. Nu poţi să te ascunzi după deget şi apoi să ieşi într-un moment nepotrivit, ci trebuie să aştepţi acolo până când lumea a uitat tot ce s-a întâmplat, iar tu te prefaci că ţi-ai luat doar o mică pauză de cafea. Te întorci printre ceilalţi cu o faţă radiantă şi întrebi nevinovat – ce s-a mai întâmplat? Iar ei te cred că nu ştii nimic, doar nu ţi-au descoperit ascunzătoarea. Mai enervant este atunci când te ascunzi din motive personale, iar cel care trebuie să nu te vadă este chiar ochiul propriei minţi luminate. O, acel ochi este ochiul necuratului, căci este unul extrem de vigilent, parcă n-are somn niciodată, şi nu iartă. Nu iartă. Te întreabă şi după câteva luni de zile unde ai fost în ziua de, la ora de, iar tu ce să zici? Că erai după deget? Nu se poate, căci acela este ultimul refigiu accesibil şi nu poţi renunţa aşa de uşor la el. Şi, chiar? Ce s-ar întâmpla fără el, fără deget zic? Ar trebui să spunem numai şi numai adevărul şi în aşa manieră încât să te creadă şi ochiul Eu-lui. Iar dacă s-ar ajunge într-un astfel de punct, toate ar decurge în felul următor – azi adevărul, mâine adevărul, poimâine scrie la ziar că Eul s-a împuşcat în cap, după-masa la ora cinci, fiind oripilat de ştirile de la televizor.

Advertisements

6 thoughts on “Mă ascund după deget

  1. Traiasca degetul!!! De cate ori nu m-a salvat is pe mine…problema cu adevarul e ca bietul de el nu stie diplomatie, de aceea exista degetul sa mai indulceasca adevarul. Nu trebuie sa mintim ca minciuna e rea, urata si prefacuta, nu se compara cu dimplomatia deja cunoscuta a degetului….de aceea ne ascundem dupa el sa ne salveze 🙂

    • O, de-ar fi si degetul putin mai mare, sa incap un pic mai bine dupa el, ca-mi cam ies colturile de la haine si ma cam dau de gol. Ba trebuie s-o mai ascund si pe aia mica tot acolo… 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s