John Galliano’s masterpiece

În ateliere îndepărtate s-a fabricat rochia perfectă. Perfectă pentru nopţi de vară petrecute în grădină, pentru nopţi în care, dacă e purtată într-un mod rococo, poate transforma aripile vântului în esenţă de dorinţă barocă, iar obrajii din porţelanul cel mai fin să fie meniţi a se-nroşi de-o plăcere necenzurată. Să auzi fosnetul unei astfel de rochii poate face ca fluturii din stomac să urce şi să roiască în jurul inimii, sau chiar să pună stăpânire pe mintea oricum şubredă, şi s-o ducă lent până la înnebunire. Crinolina şi satinul strâmtorilor, dantela din jurul cercului polar, volalul dedesubturilor, sunt croite ca în urmă să rămână doar o poftă ciudat de nestăvilită.

Am o puşculiţă doldora de bănuţi argintii pe care i-am strâns cu o meticulozitate obsedantă, pentru a putea trece de vitrina magazinului şi a de aduce acasă preţioasa făptură.

Căci o aud cum respiră.