Ceva vesel

L-am văzut cum plutea undeva lângă tavan, apoi s-a învârtit vreo oră pe lângă lumina împărțită în șase a candelabrului. N-a îndrăznit să mă abordeze. Strălucea acolo de sus, cu un aer sfios, încercând cu disperare să-și stabilească o strategie. Eu mi-am băut în continuare cafeaua, cu mult tact, fără să zic sau să fac ceva, cu puțină răutate față de el, fiind atât de evident că are nevoie măcar de un punct de pornire. N-am făcut nimic, nimic înafara tabieturilor mele perfect uzuale. Am terminat cafeaua, am adunat câteva haine, am citit o pagină dintr-un roman, am privit pe fereastră. Am vrut să ies, înfășurându-mi fularul de un metru, îngrămădindu-l sub jachetă, și-abia atunci m-a întrebat dacă poate să mă însoțească. I-am spus ferm că n-are decât să facă ce poftește, dar am lăsat apoi o mică pauză, să-mi îndulcesc tonul și poziția de forță. S-a strecurat iute și s-a instalat confortabil pe buzele mele. Ce surâs cu tupeu, mi-am zis în gând, însă m-am făcut că nu bag de seamă, continuând să mă înfășor și să mă închei și să mă aranjez.
Pe drum, s-a transformat cu totul. Din timid și parcă începător, a trecut rapid la zâmbet, apoi la rânjet larg, acaparator. Lumea trecea, uitându-se la mine dojenitor, parcă spunând din priviri că nu ne stă prea bine împreună, etalând relația noastră atât de ”la vedere”, însă nu-mi mai păsa. El era acolo, iar eu parcă zburdam. De ce nu l-am avut de mai demult?
Advertisements

12 thoughts on “Ceva vesel

  1. Dupa mine nu e vesel, e romantic si cred ca stiu cine e, ce frumosi sunteti !!!!!
    ca de obicei un articol f.frumos, inca o data ma va nevoita sa te felicit, de unde iti vine atita inspiratie ? cred ca din felul tau vesel de a fi !!!

    • Cand prinzi un suras, cel mai indicat e sa-l transformi intr-un ras bun, caci altfel se ridiculizeaza singur si se supara, nu-i asa?. Multumesc pentru cuvintele grozav de bune!

  2. 🙂 din pacate nu ne apartin; vin, pleaca, au propriul lor zbor…
    smecheria e sa-l poti retine pe buze cat mai mult; poate cu un ruj lipicios?!

    • uite daca tu ai zis asta, am stat si m-am gandit: asta ar fi o solutie, insa eu vorbesc tare mult, si raman mai mereu fara luciu de buze, astfel ca toate surasurile mele imi cad in gura 🙂

  3. Imi place tare surâsul tau cu tupeu 🙂 E un surâs de sarbatoare.

    Craciun fericit, cu sanatate si bucurii, Cora draga!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s