My computer

Înainte scriam mult mai ușor. Din cauza circuitelor îmbârligate unele-ntr-altele, nu mă pot desfășura. Am senzația că virușii vrajbei virtuale sunt cumva ai mei personali, si mă limitez, mă restrâng. Voi aștepta, …habar n-am ce. Nu e vroba de pesimism aici, sau de pierderea cumpătului, ci de o simplă parolare a proprietăților. Am înțeles de la experți că nu-i prea indicat să-mi folosesc numele – acesta fiind mult prea ușor de spart. Vor fi parole albe, fără identitate.

Gălbenuș solar

S-a ivit de la prima oră a dimineții. S-a instalat în fotoliul său dintre sfere și a început lucrul, ca și cum n-ar fi fost plecat decât de vreo două minute. Și-a verificat radiațiile, a evaluat câteva raze, a explodat puțin când a auzit că nimeni n-a lucrat nimic în absența lui, a cerut un raport și-o brioșă. Apoi a început să zâmbească încântat, să tragă cu ochiul în stânga și-n dreapta, să încălzească pe toată lumea cu fericirea lui. Știe că-l iubesc c-a venit. Instinctiv, știe!

Tu

Esti fumul meu, esti my drug. Esti fluturasul meu din stomac, esti fericire. Esti obsesia si piatra mea. Esti cer albastru, magician, esti magnet. Esti ocean, indigo. Esti miere, tequila si dans, ruperea mea de nori.
Esti cuibul meu.
Un zmeu.
Iar eu doar o zmeura.

Eu sunt inovație

Când mă așez de una singură în fața calculatorului, mă fâțâi pe scaun, neștiind de ce să mă apuc prima dată – să scriu pe blog, să citesc alte posturi, să ascult muzică nouă, să caut filme artistice sau mai puțin artistice, să desenez in paint, să mă joc freecell, să intru pe facebook pentru noutăți și așa mai departe. Astfel că, după o îndelungată perioadă decizională, mă apuc să scriu pe blog, apoi citesc alte posturi, ascult ceva muzică nouă, caut filme artistice sau mai puțin artistice, desenez in paint, mă joc freecell de vreo două ori, intru pe facebook pentru noutăți și așa mai departe.

Nocturna

E deja ora 11 seara si eu n-am somn. Maine va fi o zi lunga, apoi poimaine si mai lunga, si uite-asa, toate se intind ca o guma ultra mestecata. Nu am somn. Imi dau seama ca ultima gura de cafea, bauta pe la orele 17 ale dupa-amiezii, nu si-a prea avut rostul, insa totul e tardiv. Am sa ma cuibaresc in patul sufocat de plapume si perne, iar daca nu revin cu o vorba in vreo zece minute, asta nu poate sa insemne decat ca m-a rapus. Si ca m-am intors la visele mele cele cuminti.

I feel no pain

Am scris prea mult, apoi am sters. Si nu mai scriu din nou, caci ma tot explicam cumva… si nu era corect, intr-un fel. Apoi am ascultat vreo suta de love songs, si-am crezut ca ele au cuvinte mai bune, dar se pare ca au doar note, rupte unele de altele. Pictura nu merge, povestile si-au pierdut farmecul printre coperti. Am toane proaste. Si asta nu-i un jurnal, fir-ar sa fie!