Am ca si animal de companie un ban

Leul meu stă în buzunarul drept de la blugi. E cuminte și nu face prea mult zgomot, în ciuda tuturor celor care m-au avertizat de contrariu, spunându-mi să nu-l iau cu mine. De cele mai multe ori povestim despre vrute-și-nevrute, dar alteori se uită în sus la mine, din cotlonul lui, și parcă simt că-i e dor de sălbăticie. Într-o zi mi-a mărturisit că a devenit mult prea dependent de viața la oraș și că i-ar fi prea frică să ia viața în piept de unul singur. I-am promis că, la un moment dat, îl voi elibera. Acum, însă, știe si el că-i prea devreme, aflându-se în plin proces terapeutic, suferind de o puternică anxietate de separare.

Advertisements