I feel no pain

Am scris prea mult, apoi am sters. Si nu mai scriu din nou, caci ma tot explicam cumva… si nu era corect, intr-un fel. Apoi am ascultat vreo suta de love songs, si-am crezut ca ele au cuvinte mai bune, dar se pare ca au doar note, rupte unele de altele. Pictura nu merge, povestile si-au pierdut farmecul printre coperti. Am toane proaste. Si asta nu-i un jurnal, fir-ar sa fie!

Advertisements

Ce era daca eram si eu mare?

Din pacate sunt mica. Am realizari mici, ganduri mici, umbra mica. Si-as fi vrut sa fiu un om de stiinta, cu inventii serioase, sau un aviator printre vazduhuri, sau un chirurg care salveaza vieti. N-am salvat pe nimeni niciodata, si trebuie sa ma inalt pe varfuri sa ajung la ultimul raft din dulap. Si unii ar putea crede ca am o problema doar cu inaltimea, dar ea chiar ca e ultima de pe lista. Simt c-as fi putut sa fiu mai mare, dar sunt prea mica pentru lucruri marete. Nu sunt de nasul meu, adica, mai bine spus, nu ajung cu nasul decat pana sub primul radical. Cum ar fi sa ma apuc acum sa cutez lumea, cand sunt mai mica chiar decat o buturuga? Si-oricum, pe strada mea nu trece niciun car. A trecut doar un motor. Ce nu poate fi rasturnat. Astfel, nu-mi ramane decat sa ma bucur ca vad fiecare impletitura a covorului din sufragerie, pe care zac deja de vreo ora, caci el e din lumea mea pigmee. Interesant model, trebuie sa recunosc. E clar c-a fost facut de oameni mari…