Ghid de supraviețuire cu părul ciufulit

Trebuie să te urci în cel mai înalt brad, să scuturi zăpada. Să calci peste pojghița de gheață a băltoacelor, să le-auzi cum râd timid. Trebuie să spui poezii la miezul nopții, exact când iese luna de după blocul din stânga. Să aduni firimiturile de pe jos, să le usuci pentru la vară, când le va fi foame gândăceilor grăbiți ce-ți trec prin casă. Să umblii noaptea pe lângă spitalul de psihiatrie, cu ciupici peste ghete să nu faci zgomot. Trebuie să calculezi traiectoria meteoriților, și să înveți pe de rost prognoze meteo. Trebuie să-ți torni tuș pe tălpi, să ți se vadă urmele. Să probezi hainele bunicii, poate chiar au ajuns momentul în care să-ți vină, ca turnate. Să amesteci ketch-up-ul cu muștarul, chiar dacă Rembrandt ar fi dezamăgit că te joci ca un copil cu mâncarea, pentru a da o pată de culoare. Trebuie să te crezi Spiderman, doar pentru că ai branulă în vena stângă și iei injecții. Și chiar trebuie să te piepteni.

Din vremea lui Han-Tătar

Făceam parte dintr-un trib ce cutreiera lumea, dintr-o hoardă albastră de mongoli, foarte nobili în suflet, dar extrem de cruzi. Ne luam merele din pom cu săgeata. Iar când nu erau fructe, pur și simplu trăgeam cu arcul spre stepă. Și nu-mi prea plăcea să călăresc, deși era chiar obligatoriu. Locuiam în cort. Oribil. Și luptam, și luptam, și luptam. Doamne, cât mai luptam. Ca niște barbari. Dar fiindcă eram cea mai mică de acolo, un fel de talisman norocos, mă lăsau să mă urc pe mormanul de capete tăiate, la final.

Târgul de cianură

Împrăștiu în jurul meu un fel de praf verzui, a pacoste. Pot să vând și la alții din cele trei sute de necazuri câte le am, cu toate că e evident că piața de profil e în comă. Cine să dea bani pentru așa ceva, când există atâtea necazuri care stau înșirate lângă orice drum, gratuite și fără granițe? Am făcut o colecție de preocupări, pe care le-am aranjat în clasoare, ca pe timbre. Drept e că și acestea se lipesc. Și parcă nu se mai dau duse.