Ca un salcâm somnoros

Așa mă imaginez că arăt în câte-o dimineață. Stând drept, de sus până jos, cu rădăcini înfipte în pământ, exact ca tenișii mei, cu trunchi scorojit, cu ramuri bâzâite de tot felul de albine, cu părul în vânt. Dormind în picioare.

Supraaglomerație

Prea multă lume. Încep să am fobie de atâția oameni care te opresc pe stradă la vorbă, sau stau în dreptul ușilor când te grăbești, care se uită prea lung, sau care nu se uită deloc, care citesc orare de pe uși, sau care vând covrigi când afară e ger. Un oraș supraabundent, supraestimat, supradimensionat. S-ar putea să locuiesc într-o suprafortăreață. Sau e vorba de o supradoză.