Zodia hazard

Deasupra capului i-a apărut, de-un timp încoace, o aureolă. M-a pufnit râsul, căci îi stătea puțin caraghios. Am vrut s-o ating, însă degetul a tot trecut prin cercul de lumină. Am suflat ușor și s-a deplasat puțin într-o parte, ca mai apoi, încet-încet, să revină fix pe mijloc. Aș fi vrut să torn apă peste ea, să vedem dacă se dizolvă, aș fi vrut s-o absorb cu aspiratorul, s-o trag cu o pensetă, sau orice, dar nu m-a lăsat…

Se obișnuise deja.

Adam si Eva

Filmul cu cei doi protagonisti se desfasoara dupa cum bine se stie. Pe genericul de final apare:
Adam prospera si-n ziua de azi din afacerea cu mere.
Eva inca este casnica, dupa blestemata nefericire de a strica primul business al lui Adam cu Sarpele. Datorita ei, prin 1900, s-a definitivat modalitatea de desfacere a contractului de munca la intelegerea partilor.
Sarpele s-a dovedit abia dupa multi ani ca era doar pe jumatate evreu.
Gradina Raiului a fost doar o satira si trebuie tratata ca atare.
Niciun alt animal nu a fost maltrat in timpul filmarilor. Nu de alta, dar nici nu au fost alte animale.
The end.

Portavion

Port cu mine un avion mic-mic. De jucărie. Îl duc într-un buzunar, uneori în cel de la geacă, alteori în cel de la blugi. Dacă eu sunt bine, zburăm împreună, dar dacă sunt necăjită, îl dezmembrez, căci e din bucățele. N-are voie să aibă aripi, dacă eu nu am.

Alandala

Ziua de azi a fost tare trilulilu. O ingramadeala de lume, de ceasuri, sandwich-uri, foi albe, telefoane, zumzet, dureri de la pantofi.
Altele in loc de altele.

Pe sprânceană

Coborând cu parașuta, am nimerit într-un pantof. Mi-am adunat metrii pătrați de pânză răvășiți și am dat să plec. Căutându-mi cheile de la mașină, am descoperit în poșetă o pisică în dungi, și m-am amuzat. Am ajuns la standul de bomboane și mi-am cumpărat vreo câteva negre și multe-multe albe, dar nu pentru a le mânca, ci pentru a juca go. După ce m-am plictisit, am ascultat muzica fanfarei din parcului municipal, și-am luat un măr din coșul de picnic al unor îndrăgostiți. Am lăsat o omidă să traverseze strada înaintea mea, cât am privit neonul rozaliu din vitrina magazinului universal. Am intrat să-mi cumpăr saltea pneumatică și-am ieșit cu un serviciu de ceai si cu urechile pleoștite. Am lipit mâna dreapta de stâlpul felinarului proaspăt vopsit, să-mi rămână amprentele pe vecie, și lumina s-a aprins instantaneu. Am ridicat capul din carte si m-am trezit c-o sprânceană întoarsă pe dos.

Flip-flap

Șlapii mei fac prea mult zgomot. Trezesc din somn șosete care încă n-au apucat să se împerecheze, fire de covor care au petrecut toată noaptea, un tricou cu paiete aruncat în derivă în mijlocul sufrageriei, un pahar cu o licoare anonimă care, în cele din urmă, n-a mai ajuns pe masă. Diminețile de vară sunt pline de adormiți și somnoroși, doar eu mă plimb în pantaloni scurți, călcând peste toate, să-mi caut cafeaua.

Orașul fără semafoare

Ajungând în viitor, m-a apucat o nu-știu-ce melancolie, și mi-am adus aminte de toate.
De toate acele după-amieze de bumbac, petrecute printre frunzele inegale de-un gri-vânt, cu fluturi inversați, cu jurăminte adânci, colindând pe drumuri de lego, sau privind râuri scăldate-n nuanța îndoielii apusului de soare.
De toate acele nopți atât de noir, nopți decupate sau cu lună de piatră, cu fiorii unei adolescențe timpurii.
De toate acele dimineți zâmbitoare ce-mi chicoteau la urechi, printre păsări curioase și pisici somnabule.
De toate acele momente închise de bunica, într-un sertar…

Eu cu mine

As vrea sa am mai mult curaj. E o calitate care imi lipseste si se vad efectele acestei lipse. A avea curaj nu presupune doar gesturi marete, de kamikaze, de cutezator al invingerii, ci mai mult de a-ti indeplini gandurile. Bune, rele, cum or fi ele. Eu pot sta. Dreapta. Ca o stanca. Insa nicio stanca nu are curaj. S-a nascut greoaie, sa n-o duca vantul, insa niciodata ea nu va merge. Si eu chiar as vrea sa merg. Dupa instinct, dupa fluturi, dupa cai verzi pe pereti. Dupa orice mi-as dori. Nu se poate una ca asta, e clar ca lumina zilei. Niciun adult nu face astfel de gesturi lipsite de maturitate. Nu putem sa mergem inainte, legati la ochi. Insa eu as vrea ca uneori sa am curaj. Sa ma bucur de mine. Asa fantastica si capabila, ca in unele complimente.
Ma subestimez? Nu prea cred.
N-am curaj sa ma estimez.

Dieta de vara

Fara ploaie, fara lamentari, fara congelare, fara ceata, fara manusi, fara intuneric, fara batiste, fara ferestre inchise, fara orase indepartate, fara valize grele, fara regrete !

Noaptea devoratorilor… de ciocolata

Nu ma apuca niciodata ziua, decat in situatii foarte rare si foarte grave. Trebuie sa fie vreo calamitate, incat sa ma simt exact ca si baba care se piaptana. Pentru mine, noaptea reprezinta un fel de start la maraton. Cine castiga e laudat in tacere, si premiat. Nimic mai superb decat sa concurezi tu cu tine, sa iesi pe locul intai si sa-ti primesti premiul ca un adevarat invingator. Sa-l ridici in aer, sa-l scuturi, sa-l saruti, apoi sa-l tii la piept cu mandrie. Sa plangi de fericire ca esti un adevarat campion. Vise implinite, musai cu crema.

Din mâhnire

Înghesuită-ntr-un geamantan, cu picioarele prea lungi și cu tenul dezamagit, o rază de lumină era supărată de toate planurile de evadare ale subsemnatei. S-a ascuns nu din frică, ci din ciudă, din revoltă împotriva tuturor așteptărilor. Nu vrea să plece cu mine, mi-a spus, pentru că eu sunt plouată de obicei. Și nu vrea să-și strice nici coafura, nici bunul renume. Am căutat-o și-am strigat-o, dar nu a ieșit la iveală, decât noaptea tărziu, când era deja stinsă.

Nu stiu ce m-a apucat

O bucata poezie,
Trei patrimi de frenezie,
Douazeci de stele bete,
Sapte elefanti cu plete,
Noua oua, mari, rotunde,
Singur, soarele se-ascunde,
Trei pitici cu capu’ mare,
Opt microbi ce fac fulare,
Patru mii de coliere,
Cinci cutii pline cu miere,
Zece nasturi se rotesc,
Stand pe varfuri te iubesc

Matematic vorbind

Of, dacă variabilele astea ar putea fi un fel de alfabet… Însă, contabilicește vorbind, în ultima vreme plusurile mele sunt pe minus.
Și semnele astea mă complică, mă implică, și cum nimeni nu-mi explică, chimia dintre noi e pură fizică. Unu cu unu fac doi radicali.
Întotdeauna cifrele mele au fost cumva o limbă străină

Cimitirele lor de ele morminte, cu moartea ei de ea viata!!!! (injuratura tibetana)

Credem in viata noastra ca in nu-stiu-ce. Zici ca ce mare filosofie in a trai si bla bla bla, a fi om, fericit, asezat, cu tone de intelepciune, fara regrete la final. Parca am fi la concurs, cu cine traieste mai mult si mai bine, sau viata cui a fost mai plina de orice. Catalogam omu’ dupa viata lui si dupa cum a trait-o, de parca ar fi avut bietu’ ceva de zis in sensu’ asta. Viata mea e o viata perfect normala, cuprinsa intre locuri si fapte si tu.