Poveste fără niciun tâlc

Era supărat. Se vedea de la o poştă. Oricum, eu chiar de la poştă am aflat, de la un ofiţer revoltat de modul în care i s-a adresat. Stătea tăcut lângă mine, parcă resemnat pe o soartă potrivnică, împletindu-şi degetele şi strâgând din dinţi. Nici măcar n-a mâncat. Apoi, a petrecut ore în şir afară, cu vântul plimbându-i de colo-colo părul încâlcit. La urmă, s-a aşezat pe-un balansoar, şi-a rulat o ţigară şi-a scos din ea rotocoale alburii, pentru încă o jumătate de oră. Se lăsase seara şi trăsăturile nici măcar nu i se mai distingeau. Era ca o umbra cătrănită, o nuanţă mohorâtă.
– Unde e Tâlc? m-a întrebat lumea, a doua zi.
Ce sa fii răspuns altceva, decât adevărul:
– Nu ştiu. A plecat.

Advertisements

2 thoughts on “Poveste fără niciun tâlc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s