Ce prostie!

Cateodata mi se termina optimismul. Si pana ce ajunge salvarea cu noua doza, zac putin pe covor, in agonie. Privesc lumea asa cum e ea de fapt, cu susu-n-jos, si asa sobra cum ma simt, zic un fel de monolog, legat de viata, de mere si de anotimpuri, blestem sistemul in care sunt si blocul in care stau. Schitez zambete strambe, putin tampite, in delirul ce ma ia, sunt constienta de ziua, luna, anul si locul in care ma aflu, insa sevrajul ma loveste dedesubt si ma-ntoarce pe dos pana cand ajung sa cant fals imnul omului rapus.
Apoi adorm.
Ma trezesc astia, cand sparg usa de la intrare si-mi injecteaza ceva, moment in care trag aer in piept si ma ridic perfect normala.

Advertisements

4 thoughts on “Ce prostie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s