Trance music si domnul K.

Recitesc tot mai mult. Unele pasaje s-au dezvaluit acum cu totul, privindu-le dintr-o umbra matura. Stau proptita in propria judecata, sa o aud cum geme a neputinta, stiind ca nu ma mai poate pacali. Iar ritmul atat de muzical al unor astfel de citiri, face din mintea mea un loc de joaca. O joaca perversa, sucita, bolnava si dulce. Ma joc de-a mama si de-a tata.
Ce copil era domnul K.!

Advertisements

A fost odată ca niciodată

Nu pot scrie cand sunt bucuroasa. Nu stiu de ce, dar nu merge. Imi trebuie adancurile butoiului meu cu melancolie, mirosul lui de stejar combinat cu whisky, racoarea unui tainic secret ce sta intre noi. O complicitate fara margini, de intelegere din priviri. Cand ajung de una singura, si ma primeste inauntru, stiu cum s-ar putea simti un galbenus inauntrul propriei sale coji. Cateodata seara, ma cheama sa vin sa stau cu el de vorba, ma inveleste cu o patura sa nu-mi fie frig, ma serveste cu prajiturele, ma mangaie in par. Imi sopteste in ureche povesti de demult, sau imi fredoneaza mici cantecele de leagan, pana adorm. N-am nimic de povestit daca sunt vesela. Imi trebuie amaraciunea lui sa pot fi eu.