A fost odată ca niciodată

Nu pot scrie cand sunt bucuroasa. Nu stiu de ce, dar nu merge. Imi trebuie adancurile butoiului meu cu melancolie, mirosul lui de stejar combinat cu whisky, racoarea unui tainic secret ce sta intre noi. O complicitate fara margini, de intelegere din priviri. Cand ajung de una singura, si ma primeste inauntru, stiu cum s-ar putea simti un galbenus inauntrul propriei sale coji. Cateodata seara, ma cheama sa vin sa stau cu el de vorba, ma inveleste cu o patura sa nu-mi fie frig, ma serveste cu prajiturele, ma mangaie in par. Imi sopteste in ureche povesti de demult, sau imi fredoneaza mici cantecele de leagan, pana adorm. N-am nimic de povestit daca sunt vesela. Imi trebuie amaraciunea lui sa pot fi eu.

Advertisements

2 thoughts on “A fost odată ca niciodată

  1. 🙂 bucuria inseamna o directie clara si unica; pentru scris cred ca e nevoie de bolboroseala aia specifica producerii licorilor bahice, vanzoleala de trairi si emotii, rascolirea inlauntrului cu linguroiul cel mare pana in cele mai ascunse colturi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s