Pe atunci nu stiam ca erau de vina puricii

Fiind atat de cu multe chitibusuri dupa mine, ma incita cand ajung si eu la vreun lucru mare, dar mare de tot, cum ar fi un balon cu aer cald, sau vreun schelet de dinozaur prin vreun muzeu, un eveniment desfasurat la sala sporturilor, ori vreo fosila de 90 de ani care inca bantuie prin blocul meu. Iar cand, stand si asteptand nu conteaza ce, am zarit cu un ochi aproape acoperit in totalitate de o pleoapa complet extenuata, un puricel mic-mic care topaia cu bucurie printre frunzele absolut lesinate pe caldaram, am simtit cumva ca la capitolul fericire, suntem depasiti definitiv.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s