Il urasc pe domnul K.

Nu stiu de ce, dar ceva ma face sa-l urasc din tot sufletul. A venit in casa mea intre niste coperti si-a iesit dintre ele perfect spilcuit, cu un vocabular simplu, dar in acelasi timp elevat, cu o exprimare curata, usor de urmarit, dar cu fapte indoilenice. Un altfel de magician. Conchis era prea captiv in propria pedofilie, pe cand domnul K. a zis ca asa ceva nu se cade, cel putin nu intre niste coperti. Trebuie sa sochezi altfel, parand a fi neajutorat, si murind la fel. Intre timp, smecheria consta in acea pace aparenta, el de altfel neluptandu-se pentru nimic, asteptand sa i se faca pur si simplu dreptate. Nu stiu legi, nu cunosc codurile de buna morala. Nu am cum sa-l ajut. Cu ce naiba a gresit?
De fapt nu de asta il urasc, caci am deviat putin de la subiect. Il urasc pentru ca nu-l pot descalci. Stiu ca povestea nu a fost niciodata terminata, iar asta ma roade la propriu, caci eu incerc sa pun bucatile la loc, dar stiu ca ele nu ar fi fost scrise asa. Eu vad atat de unilateral povestea lui, incat el pare doar o poza, si nu un personaj rotund, cu maini si picioare. S-a pedalat pe idea lui obsesiva, iar la final s-a dovedit ca nu era deloc asa, caci altfel n-ar mai fi murit. Se prea poate ca societatea sa nu-l fi inteles prea bine, si sa-l fi acuzat chiar fara rost. Poate ca si eu gandesc la fel. Poate chiar la fel de gresit.

Advertisements

2 thoughts on “Il urasc pe domnul K.

  1. Imi pare cunoscut faimosul domn K.!!!!!! 😛 Sofisticat? Subtil? Sau pur si simplu enervant! Dar nu, nu-l cunosc!!!! 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s