Draga Doamne-Doamne

Cadoul meu de Craciun, pentru tine, e un sac de multumiri. Iti multumesc pentru tot. Incepand cu ghetele mele anti-apa, cu coloratul ras al Papadiei, continuand cu sirul celor foarte-foarte dragi si fantastici, si terminand cu vecinii care azi au cozonac pe masa (am simtit eu mirosul). Iti multumesc sincer si pentru ca in Universul acesta in care m-ai adus, chiar pot sa fiu un pesimist fericit. Si iti mai multumesc si pentru ca nu zici niciodata nimic. Ci doar faci.
Cu drag,
Eu

Intr-un nor de faina

In timp ce framantam si iar mai adaugam cat cuprinde, printre vase si sucitoare si prin norul imens de fulgi cernuti, am zarit o forfota placuta in casa mea. Se adunasera ghete si fulare, stropi din cristale topite, ingerasi, ace de conifere, ambalaje colorate, panglici si miresme. In casa mea se adunasera deolalta, familia si credinta.
Lume intreaga, sa ai si tu sarbatori albe cu turta dulce si cu multe portocale!

Cat de incantator de-ntamplator!

Ce zici de asemenea intamplare? Caci doar asa poate fi numita o astfel de zi, in care ma coplesesti cu o asemenea iubire… O intamplare intamplatoare, ce s-a nimerit peste mine, fara sa o fi asteptat, tu fiind oricum atat de imprevizibil. N-am putut sa prevad nimic din ziua de azi si poate de aceea mi se pare perfecta in neasteptarea si imprevizibilitatea ei.

Ii scriu tot timpul

Cateodata am grija de un om de zapada. Il vizitez macar o data pe zi, ma asigur ca traieste. Din cauza barierei sociale ce ne desparte, eu fiind un fel de om, iar el fiind altfel, incearca sa nu ma cheme, dar eu ii duc carti. Le pune intr-un vraf, imperfect prin structura lui. Ii schimb becul de pe terasa, acela se arde mereu, speriu toate pasarelele ce-ar putea sa-i chinuie mintea, fac carari lungi prin preajma lui, in caz c-ar vrea sa iesim vreodata la plimbare, stam apoi si ne privim. La final plec, iar in urma mea se aprinde o luminita mica-mica de tot, ce ma urmareste pana departe. Stiu ca si-a pregatit pipa si citeste. Si mai stiu si ca intotdeauna incepe cu declaratiile mele.

Litere din terracotta

Nu mai trebuie sa-mi spui nimic, stiu deja din felul in care rasufli. Locuim pe-un ghem de intamplari, si nu avem acoperis sau hornuri, deasupra e doar aerul nostru din plamani. Iar din felul in care el se ruleaza si se rasuceste, se scriu cuvinte calde, imblanite, din care stiu ca esti fericit. Nu mai e nevoie de vorbe, ci doar de telepatia asta fierbinte, ce ne-aprinde impreuna.

Pe mine sa ma lasi in plata Domnului

Grabiti, am hotarat sa luam doar o masina. Si bineinteles, eu a trebuit sa cedez, caci nu mi-am curatat autovehiculul de troiene. Mi-am imbulzit bagajele pe bancheta din spate, si-am urcat pe locul meu din fata, in dreapta, sufland gauri de aburi in geam. Ai pornit motorul si-ai rulat incet-incet, pe pavajul alunecos, semnalizand la rascruce. Apoi drumul a decurs egal, molcom, parca lenes din cauza restrictionarilor de viteza, iar cand am ajuns, eram aproape adormita, in infofoleala blanoasa in care m-am infasurat. M-ai lasat in fata portii. Tu… nu intri? m-am mirat. Azi nu draga, ai raspuns. Azi n-am treaba prin Rai. Dar vin sa te iau la ora 4.