Dupa un caz real

In acea zi, s-a stricat drumul spre casa. Asfaltul zbura prin aer, bordurile faceau linii albe pe cerul albastru. Am ajuns altundeva, si eu, si geanta mea plina de povesti. Cu un nasture lipsa la pardesiu, cu umbrela fara spite. Am stat cu toate obiectele mele de valoare, dezolate, pe o banca, dar nu in parc, ci o banca asezata de-a lungul unei strazi paralele, asezata acolo de zici c-ar fi stiut ca vom obosi sa tot alergam pe-un caldaram imprastiat, catre un nor de fum. Iar casa mea se afla acolo, dincolo de puterea mea de decizie, singura, inundata, in prag de potop, traznita. Si mi-am suflat nasul, sa nu duc si raceala cu mine, pe-un petec ramas neatins dintr-un servetel de hartie, incercand apoi sa descopar un binoclu in mormanul de zidarie sparta. Pasarile, in loc sa zboare inainte, sa-mi arate calea, fugeau de cenusa ce se cobora in jos spre mine si spre dosarele mele cu foi pline de cerneala aplecata caligrafic si totalmente fara rost. Se uitau de sus la noi toate, eu, poseta, umbrela, servetelul, banca si teancul de hartie, si atunci am inceput sa ma indoiesc serios de sansele pe care le-as mai fi putut avea. Se parea ca pana acolo mi-a fost.

Advertisements

2 thoughts on “Dupa un caz real

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s