Am ridicat din umeri

Desi fac rar gestul asta, in fata unei vitrine, dupa ce-am privit, pret de-o ora, o rochie, un singur pantof si-o poseta practic neasortata, am raspuns unei intrebari invizibile si transparente, cum ca n-am nevoie de obiecte ce vor sfarsi tragic intr-o tulbure plictiseala, ci mai mult am nevoie de un firicel de aer.

Iesind din cadru

Toata lumea intra in poze. Cu capul taiat, sau o mana lipsa, cu parul buclat prosteste, sau cu un ranjet pana la urechi, mai tepeni sau prea inghesuiti, in fine, toti. Toti incap in rama de 9 pe 13, sau 13 pe 15, cat o fi. Insa nu stiu cum se face, ca eu in loc sa intru pur si simplu in fotografii, ma impiedic de nenorocita aia de diafragma.

Sa mi se dea un milion de motive…

…si tot ma schimb. E bine sa te schimbi din cand in cand. Iar daca se poate, sa schimbi si imprejurimile. Sandalele, perdelele, cana de cafea, chiar daca pe cele vechi nu le arunci, ci le pui intr-unul din sertarele de sub cuptor. Acelea vor fi utile la urmatoarea schimbare. Iar acum, consider ca e necesara o astfel de intoarcere pe dos, sau pe fata, sau pur si simplu o rasucire a firelor din tricotajul emotional. Sunt ceva mai senina, ceva mai atenta, ceva mai intr-o parte. Iar motivele pentru care as ramane aceeasi palesc in fata unui nou pardesiu al vremurilor sumbre ce se intrevad, si a unor noi cizme pentru flescaiala altor timpuri morocanoase si aduse de spate. Am nevoie ca eu sa fiu alta in confruntarea finala cu cea din urma mea. Sa o las acolo, cu ceasca ei si cu holbatul la perdele, ca apoi sa-mi cer iertare si sa-i spun c-o vreau inapoi.

De vorba cu visatorii

Oamenii care viseaza ma incanta. Pentru ca stau cu ochii pe jumatate inchisi, mai mereu casc si se intind, cu mainile in sus, sa-si ia greutatea invizibila din spate. Ma incanta felul in care vorbesc rar, dar rar de tot, cu pauze lungi chiar si-ntre silabe, chinuindu-se sa-si aduca aminte cum a fost cu intamplarea cea nemaipomenita, pe cine au vazut in culori si pe cine au simtit doar c-ar fi fost prezenti, dar pe care insa nu i-au vazut deloc, ma incanta fiindca il spun tot la al doilea cuvant pe „parca”, nefiind siguri daca nu cumva amesteca scenele intre ele, sau cu altele dintr-o alta lume. Imi plac visatorii pentru ca sunt printre singurii care se bucura de trezire, si numai pentru simplul fapt de a povesti celorlalti despre toate iluziile ce li s-au aratat… ca prin vis.

Intr-o sticla de parfum

Ieri dimineata m-am trezit intr-o sticla! Dintr-aia cu gat inalt si stramt, cu pereti fumurii si totusi transparenti, cu eticheta, fundite, cu cristale incrustate, cu vaporizator. Dintr-aia din care nu poti lesne iesi! Si dupa ce am realizat ca sunt captiva, cu picioarele in lichid si cu hainele mirosind a zambete, a dulceata, a zapada, a farmacii complicate, a atmosfere stelare suprapuse si aromate, a carti vechi si-a cesti cu lapte si cicoare, cu parul ultra floral, cu note de varf, de inima si de baza facute din portocale, papaya si casmir, mi-am dat seama ca voi fi, pe veci, putin naiva.

Jag älskar dig

Cand ni s-a facut cunostinta, Dragostea mi s-a parut fundamental timida. M-a frapat, fiindca auzisem atat de multe despre ea, si niciuna dintre descrieri nu mi se parea a fi potrivita. Era de cealalta parte a camerei, inconjurata de lumea ce o adora din priviri, ea stand in mijloc si in asteptare. Incercand sa rup gheata, sa o fac sa inteleaga ca nu sunt un om cu asteptari inalte, ci mai degraba unul care apreciaza ceva inedit si deschis, m-a chemat deoparte si parea ca s-a mai destins putin. Cuvintele ei erau putine, dar trairile, in schimb, chiar si nespuse, incepeau sa-i iasa la iveala. Si, treptat, de o emotie la alta, m-am trezit c-o priveam vorbind, gesticuland, jucandu-se cu cate o suvita de par intre degete, exprimandu-se liber si complet, exprimand frumos, articuland savant, iar apoi chiar genial. Eram, la propriu, prinsa in mrejele ei. Nu-mi puteam lua ochii de la acel sentiment ce se ambala, se facea tot mai mare, si mai mare. Camera devenea neincapatoare, ceilalti se faceau tot mai mici, de parca nici n-ar mai fi contat. Mai apoi s-a transformat mai mult, din furtuna in tornada, din ciclon in potop. Un potop din vorbe. Si, pe cand as fi zis ca ma voi ineca in amploarea ei, a facut brusc un fel de implozie, si si-a reluat dimensiunile sfioase. S-a asezat pe un scaun, evident obosita, s-a uitat la mine cu un suras, dupa care mi-a soptit la ureche sa fiu atenta ca urmeaza in program domnul Respect.