…in fiecare zi cu vant…

…lucrurile mele prind aripi… intai plutesc langa parchet, apoi se desprind rand pe rand, cuvintele de flori de cuc, dantelele imbibate-n asteptare, oglinzile cu rame poleite-n zadar, amintirile zaharisite, tainele toate, apoi pornesc s-adie, fluturand, levitand pana sus, fugind, dispersandu-se, suflate parca de acele foale uriase… dupa care, cateodata, nu prea ma dau in vant…

Intamplari din Camera Mare

Se intampla doar acolo. In Camera Mare. Cateodata ea e teatru, alteori e magazin, redactie, ori spital, nor, castel, atelier, drum. Se schimba cameleonic in functie de starea de spirit a locuitorilor, se transforma, se modeleaza, cateodata se micsoreaza, alte dati se intinde. Iar cele mai multe dintre intamplari par fantastice, prin simplul fapt ca se desfasoara intr-un decor nevazut, doar simtit. Si, da, unele intamplari sunt chiar intamplari, altele sunt doar soapte, previziuni, sau vise. Cu Camera Mare am crescut impreuna, fiindca nu e doar o odaita, ci mai mult de-atat, e poveste.

Un ghiveci

Am plantat seminte de rabdare, ca nu mai aveam chiar deloc si cele de anul trecut n-au reusit sa se prinda, fireste, seminte de compasiune, fiindca mi se pare mie sau chiar sunt toti mai multi cei ce trebuie intelesi, incurajati, sustinuti, leganati si asa mai departe, apoi seminte de cumpatare, ca, tot mai des, imi cam vine sa renunt la compasiune, apoi vreo trei samburi de intelepciune, iar dintr-astia samburi ma astept sa rasara un copac intreg, chiar am nevoie de el, iar la urma un graunte de minte care sper doar sa rasara, indiferent cum. Toate-ntr-un ghiveci, iar cand spun ghiveci ma refer la adevaratul sens al cuvantului.

Azi ma gasesc iar scriind

Am zis ca nu mai scriu doar asa, dar, iaca-ta-ma! E tentant, ce sa zic… Ma gasesc uneori gandindu-ma, si-apoi m-apuca cu scrisul. Doar sper ca se observa ca nu scriu despre ceva anume, ci despre ceva ce e nimic. Ma gasesc uneori vorbind, scriind, gandind nimic. Asa ma gasesc eu cateodata.
Iar daca si azi fac la fel, probabil ca azi e o zi de nimic. Buna in general, insa absolut nicidecum.

Fanfara din ceasul cu alarma

I-am auzit pregatindu-se. Azi e ultima lor zi de repetitie, maine fiind, evident, ziua spectacolului. Nu pot da gres, asa ca fiecare isi canta frenetic bucatica, agitat, dirijorul asuda din abundenta, de parca pe umerii lui sta intreaga responsabilitate a trezirii. Si-au trimis costumele la calcat, s-au coafat si si-au pieptanat mustata, pentru ca totul sa fie perfect, exact la ora potrivita. Concertul este prevazut a incepe devreme, stiindu-se ca, din pacate, il vor relua de vreo cateva ori, cam din cinci in cinci minute. A, si inca ceva. Bietii de ei, artistii astia fenomenali, talentele acestea neintrecute, sunt constiente ca, la momentul culminant al marsului, in loc de aplauze, vor primi numai si numai bodoganeli si mici injuraturi, insa, cu demnitate, se pregatesc sa-si faca treaba oricum. Gotta love’em!

Tratat despre istoria si originea pupicilor zgomotosi

Inceputurile pupicilor, in general, sunt destul de incerte. Nimeni nu stie care a fost primul pupic, cum a aratat, cum s-a desfasurat el pe obrazul norocos si asa mai departe. Dupa primul, clar ca au aparut si altii, insa, dupa cum se stie, extrem de timizi, incepatori si total lipsiti de experienta. Si-abia apoi au fost cei din varf de buze pe celelalte varfuri de buze, cei dragastosi, cei mega frantuzesti si giga pasionali si la urma, cand rezultatul tuturor celor de mai sus s-a evidentiat in chip evident, si-au facut aparitia cei zgomotosi. Acestia sunt preferatii mei, fiindca nu poposesc doar pe obraji sau pe buze, ci absolut pe toate suprafetele respectabile si pupabile.