E ok

Ma gandeam cat de bune sunt zilele care nu incep bine, nu continua bine, dar care se trezesc mai spre seara!

Advertisements

Despre cum sta treaba cu te iubescul asta

Te iubescul asta e cu dublu inteles, dupa parerea mea. Pe de o parte, are rolul de aduce pe tapet o traire pur si simplu incredibila, pe de alta parte e un arhi-suficient. Astfel, dupa ce e spus, nu mai ramane nimic in dubiu sau de facut. Da, si-atunci de pomana mai vin eu, feminina, sa cer mici fapte, mici vorbe, mici nu pentru ca ele ar fi mici, dar pentru ca nu am avut si nici n-o sa am niciodata intentia de a le compara cu te iubescul asta mare si atotputernic si nici de a-l pune pe dumnealui sub semnul indoielii, ci chiar asa, mici momente de adevar palpabil, de exprimari textile, care sunt putin necesare si poate putin vitale de-a lungul istoricului numit, la modul general, noi-doi. Insa, am senzatia ca nimeni nu intelege despre ce vorbesc. Si, ca sa explic, ma gandesc eu ca e fix ca atunci cand esti multimilionar. Atata ca ai banii intr-un cont in insulele Cayman si nu ai drept de semnatura pentru extrageri. Cum ar veni, esti putred de bogat pe hartie, dar in fapt, simplu cetatean, cu drept de vot (intr-o maniera extrem de ironica), si uneori chiar muritor de foame.

Ziua asta mi se pare ca tine de vreo 3 zile

Incerc sa nu-mi pun mintea cu unele zile. Unele astfel de zile traiesc improvizat la mine-n viata, altele si-au intins covorul fermecat si zboara de-a lungul unei puste ce tine si tot tine, de nu-i vad capatul. Am si zile colocviale, ce-mi traiesc boiereste pe-o spranceana, am si zile vestejite intr-un mod concret si irecuperabil, pe care le tin intr-o vaza. Spre unele zile alerg, incercand s-ajung la ele-ntr-un suflet, dar apoi, lovindu-ma, ca de-un prag, de cele care sincer chiar nu se sinchisesc de goana mea, si care la o adica, masurate cu centimetrul, imi dau seama ca nici macar nu s-au clintit.

Ai Dios mio, que mambo!

Prima zi din an cand vin capsunii, innebunesc pur si simplu. Imi pierd mintile, raman fixata pe gustul, pe mirosul si forma lor, nu mai conteaza nimic altceva. Pe primii cumparati, ii spal si-i las in strecuratoare, in varful mesei, stau in coate si ravnesc la ei, asa multi cum sunt, unii peste altii, stralucind de-un rosu gustos, si-i privesc minute intregi, nu-mi vine parca sa le stric oranduiala. Superb cum se imbina ei intre ei, cei mari cu cei mici, cei cu codita printre cei extravaganti, unii captivanti, rascopti, cu altii cruzi pe la varfuri, si ma gandesc de fiecare data, in psihoza mea, ce lucru totusi, sa ai in fata asemenea fructe revolutionare, cu o asemenea alura imbietoare, concepute rand pe rand, dupa pofta inimii.

Pamantul catre Cora! Pamantul catre Cora!

Da, stiu, stiu, il aud, ma fac ca nu. Din capul locului, Pamantul asta nu vrea de la mine decat ore fixe, zile tehnice, liste, programari, finisaje, franturi de secunde, scopuri, motive, lectii. Si nu mai am chef de asa ceva! Am chef sa ma plimb pe unde vreau eu in spatiul asta personal!
Chhhhh! Houston, we have a problem!