Déjà vu, jamais vu

Greu de crezut ca am ajuns in punctul in care ne incurajam prin mesajele de pe pernute, sau de presurile de la intrare ori ceasurile de perete. Be happy. Laugh every day. Take your time. Keep calm. Dream. Smile. E ca si cum as suferi de tot soiul de amnezii si fara aceste mesaje scrise chiar sub ochii mei, as uita sa fac toate cele de mai sus. Si nu inteleg de ce-as fi mereu calma. Mie nu-mi plac oamenii care nu-si pierd calmul din cand in cand, sau cei care rad non-stop, cu motiv sau fara, ori cei sunt atat de happy, incat ai crede ca e vorba de vreo idee deliranta ce-i mana si nu de o realitate normala. Astia zen mi se par artificiali pana in maduva oaselor. Pai, daca locuiesti in Tibet, atunci da, te bucura orice ciripit de pasare, pentru simplul fapt ca-l auzi, ori daca esti intre sase pereti, indemnat doar de perne, ceasuri si sorturi de bucatarie in a fii echilibrat, atunci a te numi linistea intruchipata e o micuta si urata utopie. Mie-mi place ca nu-s zen.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s