Strajerii de pe marginea drumului

Intr-o noapte uscata cu dinti de frig imfipti in caldaram, stand si admirand uluitoarea magie a naturii metropolitane cufundate-n somn, am auzit vorbe intr-o limba pe care n-am putut s-o deslusesc la inceput. Ascultand-o minute-n sir, ca pe-un cantec, mi-a trecut prin gand ca ar putea fi vantul. Insa nu era asa, fiindca el avea un nai mai subtire, el suiera serpuitor printre cladiri si copaci, dar cumva paralel cu cantecul meu. Abia intr-un tarziu am realizat ca palavrageau intre ei paznicii trotuarelor, stalpii inalti, cu palarii luminoase si cu siluete egale, drepte, vorbeau despre vant si luna, despre oras si despre mine, ca nu-s bufnita si totusi uite ca nu dorm.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s