Cat de larga si cuprinzatoare poate fi biblioteca memoriei mele

Asa. Biblioteca asta n-am aranjat-o eu personal, ci s-a descurcat memoria singura in a-si aseza cartile intr-un mod nebanuit si care functioneaza bine-mersi. Ca n-o pot eu influenta in privinta a ceea ce aruncam si a ceea ce pastram, asta e o cu totul alta poveste, despre care nu mi-am propus sa vorbesc acuma, dar macar imi da constant dovezi cum ca nu doarme la munca si ca, desi are prostul obicei de a intarzia dimineata, totusi e pe baricade. Si-acum, sa spun ca am facut 8 ani de germana. Timp irosit complet, fiindca nu stiu o boaba. Sau cel putin asa credeam, pana cand, din biblioteca asta, in care efectiv n-am intrat niciodata, au iesit pe rand, din cand in cand si clar nu atunci cand poate as fi vrut eu, cuvinte nemtesti, toate corecte si perfect pozitionate in propozitie, care-au aparut, parca s-au spus singure, pe urma stanga-mprejur si-napoi in cartile de la subsol. Pai ce sa mai zic? Ave moi! …nu?

Advertisements

Venim!

Adultii sunt extrem de plictisitori. Orice ii ingrijoreaza, orice ii streseaza, se supara din nimicuri, au probleme complexe pe umeri si de cele mai multe dintre ori uita sa fie altceva decat niste masini de calcul matematic. In aceasta ordine de idei, mi-am dat seama ca si eu am o imagine oribila pentru toti cei mici, care ma vad exact ca pe oricare alt adult insuportabil, care le cere doar sa stea pe loc, sa nu rupa, sa nu cada, sa nu, sa nu, sa nu. Iar azi, fiindca apreciez cand mi se ofera un bun motiv de sarbatorire, am decis sa ma joc toata ziua, si sa las casa si regulile si ingradirile si toate nemultumirile pe seama celor mai mari.

Afara cu toate suruburile de mos-stramos

Mai, nu cred ca faza asta cu imbatraneala e pe bune. Adica, nu toate din om imbatranesc pe deplin, ci doar unele ligamente, fie ele din os moale, fie din taria caracterului. Ma gandesc ca unele trasaturi le am neschimbate, ca atunci cand aveam tot atatia ani cate degete la o mana, exemplu elocvent – felul in care fluier. Pai fluier la fel, nici in plus, nici in minus, deci nici tanar, nici batran, cum se spune de cand lumea si pamantu’ – eu cand fluier, fluier, si punct. Nu pot sa cred ca, daca ar fi sa existe vreun elixir de intinerire, ar face el ceva miracole in privinta asta. As putea sa beau litrii intregi ca tot acolo as fi. Suruburile care sunt cu adevarat ramolite, astea sigur, afara cu ele, ca nu mai pot fi scoase ca pernele la soare, poate-poate se primenesc, nu, afara cu totul si duse la fier vechi, ca de-aia ii zice asa, fier-vechi, ca sa inteleaga tot omul ca nu cosmeticalele ajuta, vopselele inutile, ci renuntarea perpetua la legaturile ruginite.

You are my morning star

Multele mele ape vin si pleaca peste mine, asa sunt eu, cu ganduri siroind la vale, putin dusa, involburata, ori cu sentimente mediteraniene. Si chiar daca eu curg, ori ma revars ori ma intind prea mult, viata mi-o ghidez dupa tine. Daca toata noaptea, pe marea mea, a fost furtuna, tu rasari dimineata, in fiecare dimineata, langa mine, pentru mine, orice-ar fi, oriunde-as fi, si-atunci oricum rasaritul tau e steaua mea calauzitoare, e drumul meu.
My morning star. ‘Cause that’s the way you are.