Lucruri ce se rasucesc

Imi facusem bine planurile, atata doar ca nu a iesit nimic in conformitate cu ele. Si, cautand sa nimeresc cumva-cumva punctul din care ata desfasurarii evenimentelor s-a destramat, mi-am gasit de-mult-pierdutul carnetel. Un fel de iPhone pe hartie, unde scrisesem eu tot ce prevedeam, la momentul respectiv, ca se va intampla fix acum. Si spre marea mea uimire, am avut atunci dreptate, iar acum, pierzand controlul si incurcand ata, mi-am castigat, de fapt, adevaratul drum. Banuisem eu c-o sa-l pierd, de carnetel vorbesc, iar in el apare cum ca banuisem eu ca o sa fac cumva incat sa incurc ata, ca banuisem eu c-o sa-l regasesc, tot de carnetel e vorba, chiar asa scriam eu pe-atunci – ca am incredere in mine sa gasesc si drumul si carnetelul si ata si planurile si sucirea tuturor lucrurilor de mai sus pana in punctul destramarii. Evident, e un carnetel clar-vazator.

Bildingul de sticla

Stau cu nasul lipit de un geam imens, un perete transparent, ma uit la o parcare goala, visez. Visez veri in culoarea nisipului de aur, intr-un spatiu al cedarii in lumina de sofran, cu lampioane construite din licurici enormi, cu aripi ca filele de carte, cu sentimentul acela ca nu muzica ar ridica simturile, ci ca tocmai ele ar duce muzica pana departe, in zarea amurgului de mure prea coapta. Apa, croita din cercuri albastre de panza, venind si plecand, vorbind usor, lovind talpile, pamantul de dedesubt adormind incet, tinand lumea pe ramurile sale ca si cum, in jos si deasupra, toate s-ar afla in plutire, deopotriva cu acei corpi stelari iesind parca de pretutindeni. Linia subtire a orizontului pierzandu-se pe apa si prin aer, intr-o topire fireasca a celor doua raiuri. Ma duc sa-mi iau un covrig.