Filosofia cafelei e aceeasi in fiecare zi

Lucrurile se simplifica grozav intr-un bob de cafea
Portia zilnica de binecuvantare
Repetentii la cafea sunt fericiti
Nu stiu cum se face, dar pe nimeni nu enerveaza petele de la cafea
Unele cafele pot deveni ingrijorator de bune
Clubul secret din care fac parte este cel al marilor iubitori de cafea
Cafeaua are puterea sa-mi zguduie lumea in fiecare dimineata
Impotriva gustului de somn
Un om civilizat isi bea cafeaua la timp
Pernele sunt niste vrajitoare nebanuit de pricepute, dar le vin eu de hac
Raiul poate domni, la fel de bine, in ceasca mea de cafea
Dupa un vis ciudat, doar cafeaua poate face fata
Cand mintea e prea goala de ganduri, e bine sa-ti adaugi in cafea doua lingurite de zahar si un pic de frisca
Inauntru cescutei mele se afla povestea celei de-a opta minune a lumii
Vorbele trebuie sa fie mici, langa asa o cana mare
Orice somnoros are nevoie de o trezire cumsecade

Un secret de joi

Pentru a reusi in viata, e nevoie de elan. Nici vorba de trezire la primele ore ale zilei, de focus maxim, sau flux continuu de idei, ori febrilitate in actiuni sau fundamente solide, ci e vorba de elan, un elan gras, simpatic din fire si hranit bine cu ierburi si morcovi, care sa poata fi calarit la liber pe strazile orasului, pana la munca si-napoi.

Membru silver :)

30% reducere la privit Luna Plina!

Valabil in perioada sfarsit de aprilie – inceput de mai, din toate balcoanele familiei tale.

*Acest voucher nu poate fi combinat cu altele. Pentru fiecare seara se poate utiliza un singur voucher. Alte elemente cu pret redus si cardurile cadou nu sunt incluse in oferta.
Aboneaza-te acum la newslettrer-ul nostru pentru a fii mereu primul informat despre ofertele noastre, campaniile promotionale si cele mai noi colectii.

Natura

Capitolul ploi

In realitate, nu poti inchide un capitol ca pe-un dosar cu coperti, ci poti doar sa incerci sa faci putina ordine in ce-a cuprins el si apoi sa iesi, multumit, afara la aer. M-am pus pe rasturnat catrafuse, pe ravasit fara menajamente, pe scotocit, cotrobait, fiecare cotlon, fiecare nisa, orice sanctuar, pe-ntors pe dos, pe fata, scuturat, dereticat, neintarziat, incercand sa creez un logaritm pentru vraiste si-un solfegiu pentru vacarm. Nimic n-a scapat, de la nord la sud, de la est la vest. La final, m-am asezat in hol, sprijinita de-un perete, vadit sleita fizic, dar cu un sentiment pacificator in suflet, privind satisfacuta la incaperile goale, un fel de tabularasa, intinse parca pe mii de leghe, laudandu-mi in sinea mea gestul indubitabil, verosimil, plauzibil, admisibil si posibil, pe buna dreptate echitabil, remarcabil, considerabil, si frumos, elegant, cat-de-cat, iar in realitate potrivit si perfect in toata puterea cuvantului.

Raman cu ele, ele raman cu mine, nimeni nu stie

Ramane ca uneori trecutul sa se rastoarne peste mine. E ca atunci cand deschizi usa, usa aia in spatele careia lucrurile sunt intr-un adevarat haos, si, in ciuda faptul ca esti constient ca le-ai pus pe toate acolo pentru un motiv bine-intemeiat, ramane sa dechizi usa din cand in cand, nu de alta, dar sa le poti vedea cum dau navala afara, cum cad unele peste altele, pe deasupra, prin si pe dedesubt, sa poti sa-ti simti inima cum o ia la fuga ca in fata unei avalanse de proportii.

Nu stiu cum sa le bag pe toate inapoi… si le las sa umble libere pe strada, in jurul meu, lungi, late, naluci, epoci, vorbe.

Ministerul capetelor neluminate

Ma amuza ceva ingrozitor cand vad cum unii stau in bezna. Dar cumva, nu e bezna nestiintei, ci e pur si simplu bezna neplatii facturilor emise de companiile producatoare de lumina mintala. E ca si cum dumnealor ar fi putut avea mintea clara, luminata in nuanta cold-white, dar, din comoditate, au ramas intr-un becisnic intuneric. Si-asa, s-a ajuns la infiintarea Ministerului, inaugurat fara prea mare pompa, minister unde lucrez si eu, ca slujbas insarcinat cu aprinderea becului. Am procent din iluminari si pierd totul daca cel in cauza nu crede ca si l-a aprins singur, conform convingerii ca lucrurile se rezolva pur si simplu si de la sine.

Lucruri rasturnate

Oare cum ar fi ca oamenii de zapada sa fie facuti din fructe, sau cum ar fi daca toate pernele ar fi umplute cu zulufi de inger, si ce s-ar putea intampla daca am avea puterea de a preface lumea in portelan, atunci cand vorbeste prea mult sau fara sens, sau cum ar fi sa putem trage catre cer cu bile mici facute din speranta ori de cate ori ne-am simti neajutorati, ce s-ar imtampla daca de fiecare data cand am sughita s-ar ivi de nicaieri un cadou, sau chiar sa putem avea, pe bune, un unicorn care sa ne transforme, cu cornul lui magic, toate vanataile de pe corp in tatuaje sau in curcubee. Si cum ar fi ca toate casele sa fie facute din macaroane, iar atunci cand ar ploua, ele sa se umfle si sa devina mai calduroase si mai mari, astfel incat sa ne putem juca fara probleme inauntru, ori sa existe o baba care sa ne spuna tot adevarul drept in fata, ori sa avem fiecare un atelier in Paris, unde sa mergem si sa ne putem lasa in voia sortii si a muzelor artistice, daca ne-am simti terni sau imbacsiti.

Neincrederi absurde si cu siguranta surde

Neincrederea, se spune, omoara spiritul. Pai, daca e drept ce se spune, eu chiar as prefera sa omoare spiritul din dulapul de pe hol, cel care tot ciocaneste cu disperare in usa, promitand ca ne indeplineste dorinte daca ii dam drumu’, sau care noaptea canta cu huhurezii, ca e pe invers, el doarme ziua pe lumina si sta treaz pe intuneric, ala de-a dat gata tot detergentul lichid si nu s-a imbatat deloc, doar a sughitat fara oprire vreo cateva zile la rand, acelasi spirit care molfaie bucuros tocuri de pantofi ori talpi de sandale si care aprinde toate lanternele pentru a crea, in dulapul cu pricina, efectul de glob disco, ori sta pe intuneric, pretinzand ca aude portile universului cum se deschid… ka-ching! Si nu, n-am deloc incredere in spiritul asta.

Cookies

Cat de mult imi place mie cand, pe cate o pagina de net, scrie fraza cu acest site foloseste cookies, ca si vad cu ochii mintii un informatician nebarbierit, cu pulover tricotat cu guler in v, ce sta stramb de spate desupra mesei sale de birou, inconjurat prin toata camera de zeci de monitoare, cu castile sale enorme pe urechi, cu mama punand masa in sufragerie si strigandu-l incontinuu sa vina sa manance cat e cald, cu tata uitandu-se absent la rezumatul meciurilor de aseara. Si cu el, molfaind concentrat prajiturele uscate, neauzind si nebanuind nimic, neobservand ca fiecare miez de fursec ce-i cade, se pierde instantaneu printre literele de pe tastatura, si de-acolo pana jos, printre lianele junglei automatizate ce-a crescut, in nestire, printre retele.

Camera Zenilor

Ca si in orice alta Camera, cum ar fi Camera Lorzilor sau Camera Comunelor, Camera Zenilor este pur si simplu o sala enorma, dar fara ecou, unde se aduna multa lume. Si nu toti din aceasta “multa lume” sunt Zen. Zenii se deosebesc de la o posta, fara prea mare efort, fiindca au in jurul lor o aura linistita. Si merg foarte, foarte, foarte lent. Si vorbesc foarte, foarte, foarte lent. Si-ai putea spune ca nici nu gandesc, dar ei gandesc foarte, foarte, foarte lent. Insa, dupa cum am mai spus, in aceasta camera nu se afla doar Zenii. Printre ei se aduna multi gura-casca, pierde-vara, cativa chiulangii si somnorosi pe langa o mana de oameni de serviciu. Uneori, la sedintele de pe ordinea de zi participa si stagiarii, acestia fiind intr-un contrast deosebit, mereu in alerta, incercand sa fure meseria de la adevaratii maestri. Dar maestrii nu se sinchisesc deloc sa se explice, ori sa dea lectii, ori sa faca altceva inafara de a fi foarte, foarte, foarte zen si intr-un fel foarte, foarte, foarte normal. Cu alte cuvinte, nu e simplu sa fi stagiar de Zen. Uneori se intampla ca agitatia stagiarilor chiar sa supere, Presedintele Camerei asigurandu-i ca daca nu se potolesc, pot fi lesne poftiti afara. Efectiv insa, nici un Zen nu-si pofteste afara stagiarul. Se uita cu buna-vointa la el si cam atat. A scoate un stagiar din camera presupune mult efort, ceea ce ar fi sub demnitatea unui Zen si, cel mai probabil, ar insemna sifonarea definitiva a aurei sale, poate chiar ar conduce la ridicarea calitatii de membru. Si niciun Zen n-ar putea trai cu asa ceva pe constiinta, fiindca odata ce esti Zen, am auzit ca nu mai ai astfel de capacitati.

Bildingul de sticla

Stau cu nasul lipit de un geam imens, un perete transparent, ma uit la o parcare goala, visez. Visez veri in culoarea nisipului de aur, intr-un spatiu al cedarii in lumina de sofran, cu lampioane construite din licurici enormi, cu aripi ca filele de carte, cu sentimentul acela ca nu muzica ar ridica simturile, ci ca tocmai ele ar duce muzica pana departe, in zarea amurgului de mure prea coapta. Apa, croita din cercuri albastre de panza, venind si plecand, vorbind usor, lovind talpile, pamantul de dedesubt adormind incet, tinand lumea pe ramurile sale ca si cum, in jos si deasupra, toate s-ar afla in plutire, deopotriva cu acei corpi stelari iesind parca de pretutindeni. Linia subtire a orizontului pierzandu-se pe apa si prin aer, intr-o topire fireasca a celor doua raiuri. Ma duc sa-mi iau un covrig.

Afara cu toate suruburile de mos-stramos

Mai, nu cred ca faza asta cu imbatraneala e pe bune. Adica, nu toate din om imbatranesc pe deplin, ci doar unele ligamente, fie ele din os moale, fie din taria caracterului. Ma gandesc ca unele trasaturi le am neschimbate, ca atunci cand aveam tot atatia ani cate degete la o mana, exemplu elocvent – felul in care fluier. Pai fluier la fel, nici in plus, nici in minus, deci nici tanar, nici batran, cum se spune de cand lumea si pamantu’ – eu cand fluier, fluier, si punct. Nu pot sa cred ca, daca ar fi sa existe vreun elixir de intinerire, ar face el ceva miracole in privinta asta. As putea sa beau litrii intregi ca tot acolo as fi. Suruburile care sunt cu adevarat ramolite, astea sigur, afara cu ele, ca nu mai pot fi scoase ca pernele la soare, poate-poate se primenesc, nu, afara cu totul si duse la fier vechi, ca de-aia ii zice asa, fier-vechi, ca sa inteleaga tot omul ca nu cosmeticalele ajuta, vopselele inutile, ci renuntarea perpetua la legaturile ruginite.

Coming out

De cand ma stiu eu n-am mai vazut asa ceva, oameni de nadejde misunand pe afara, stand pe la colturi de cladiri, atarnati pe balcoane, acoperisuri, terase, sau in plina strada, absolut peste tot si la vedere. Clar, azi e parada tuturor fumatorilor ce au fost fortati sa iasa din dulap.

Teoria lui orice

Pe langa bine-cunoscuta teorie a lui nimic, care vorbeste in principal de beneficiile majore aduse de vidul intelectual, aceasta noua teorie sustine, intr-un mod socant, taman opusul. Mai pe larg, decat sa nu faci nimic, nimic pentru tine, nimic pentru ceilalti, nimic pentru trecut si in niciun caz nimic pentru viitor, e dovedit stiintific faptul ca e mai bine sa faci orice, orice pentru tine, pentru ceilalti, orice din trecut pentru orice viitor, iar partea fabuloasa a acestei descoperiri este condensata elegant si gratios in credinta ca poti face orice, dar care nu neaparat sa fie si diferit de nimic.

Calea Lactee

Imi imaginez mii de vacute zburdand pe camp, sarind bucuroase si rotindu-se-n piruete stregaresti prin aer, ori zbenguindu-se sprintene si neastamparate, cu zulufii lor cei moi fluturand, saltand in pasul-scolarului, topaitul ala de pe-un picior pe altul, cel far’ de grija, cel ce denota emotie pozitiva, care cu siguranta vine numai si numai de la tihna deplina, dobandita de l-atata iarba cu lapte.

Incerc sa tin pasul cu vocabularul

La o intrunire. Eu naturala, ca asa mi-e firea. Neincarcand sa ma autodepasesc, desi cam despre asta era prelegerea. M-a trezesc ca spun, ca o insuficient citita ce sunt, hai sa n-o mai lalaim. A se pune si caciulitele de rigoare, in minte, cand se citeste. Deci, hai sa n-o mai lalaim, zic, ca incepeam sa ma plictisesc cu povestile de adormit adultii neinspirati si simteam c-o sa-ntepenesc pe scaun, ca un popandau. Si, din coltul opus, o colega ma sustine. Da, are dreptate, subliniaza ea, incercati sa nu procrastinati. Prea bine-mi zic, asta patesc daca accesez doar vesiunea on-line si nu dorm cu cartoiul sub perna.

Strategii utile

De cele mai multe ori ma incapatanez sa cred ca doar eu am dreptate. Norocul meu este totusi ca, daca mi se aduc argumentele cele mai solide si mai grozave, decid in final ca poate si altul sa detina o parte din adevar. Asa ca multumesc pentru argumente si pentru rabdarea de a mi le prezenta sub forma cea potrivita. Numai asa am ajuns eu sa-mi fac minutios, punct cu punct, planul de supravietuire in cazul unei invazii de zombies.

Peruci

Am observat ca mai nou a revenit la moda parul. E chic rau sa ai mult par, pieptanat, bibilit in nestire sau constient ravasit, mult par, pe te miri pe unde, oriunde, cat de mult si de aranjat, taiat cu forfecuta in forme, atent coafat. Lumea trece pe strada si ma minunez mereu de cate o figura remarcabila, asunsa dupa cate un tufis de par, ce poate fi format din mormane de moturi sau mustati, barbi, creste, bretoane, perciuni, extensii sau suvite. Cel mai mult mi-a placut cand am vazut un chel cu o barba stufoasa, care m-a facut sa ma gandesc cum cineva i-a smuls capul de pe umeri, l-a intors si l-a infipt in gat cu susu-n-jos. Haios!

Bahama mama

Sunt absolut sigura ca toate mamele care s-au nascut si locuiesc la tropice ma invidiaza. Se uita pe net, isi frang mainile a neputinta, suspina. Ce n-ar da ele sa petreaca macar o ora plimbandu-se pe bulevard, cocotate in pantofiori cu tocuri, cu paltonase dublate si capitonate, cu parul in vant, suflat in toate directiile, carand plasute peste plasute, cu mii de masini alergand nebune si stropind in toate partile, cu ploicica asta rece care sa li se prelinga-ncet prin par, si cu credinta aceea fantastica, cum ca maine va fi la fel. Ei, nu toate putem fi la fel de norocoase…

Hunii, gotii si ostrogotii

In ultima vreme am senzatia ca toata lumea a luat-o razna! Ca a dat in lume strechea, si pe toti i-a cam luat gaia. Furibunzi, iritati, toti pusi pe scarba, fiecare cu naduf si pandalii, impartind toane si turbare, bombardand pamantul cu manie, navalind, invadand, prapadindu-ma! De unde, zau, atata vrajba, asa netam-nesam?

Tare e usor cand e greu!

Pai cand e greu, mi se pare mult mai simplu, caci astronomia complicatiilor e pe intelesul tuturor. Astfel, iau harta in mana, si-adun slabul si infometatul curaj, pornind spre soare-rasare-c-o-rezolvare. Dar ce sa fac cu situatiile cand e usor? Ce am, efectiv, de facut?

Sigur, toamna

A venit acuma dimineata, s-a infiintat, cu bagajele si geamantanele, si cu toata ceata ca o pelerina in urma, stand in usa, pufaind si bolborosind ceva de neinteles, referitor la cum sa i se pregateasca ceaiul, apoi camera, cum sa-i fie puse prosoapele si cuverturile, mormaind ceva despre intregul program pe durata sederii ei, legat de ore de trezire si de-adormire, si de toate chestiunile ce trebuie facute intre timp. Sigur, asa e ea, vine ca vantul, pleaca fara s-o simti, dar macar ma consolez la gandul ca atat cat sta aici, ne-ndoapa cu fructe si cu ploaie marunta.

Asta este, sau despre cum te pot omori niste pantofi

Moarte lenta, dureroasa, sangeroasa, cumplita si cruda. Arma lor suprema? Tocul! Pantofii sunt niste criminali tacuti, extrem de priceputi, care ma invita in fiecare dimineata sa-i incerc, impresionandu-ma, ca orice pradator, cu formele si liniile lor elegante, ca in final, sa ma omoare absolut la fel. Eu mereu ii cred inocenti, ei insa dovedindu-se a fi doar o sleahta de derbedei-vagabonzi-huligani-distrugatori-anarhisti, care imi dovedesc, de fiecare data, negresit, ca increderea ce le-o port e total nefondata. La inceput lucreaza fara sa-i simt, dar apoi, cand crima devine evidenta, e mult prea tarziu, caci sunt in plina strada, printre doamne, doamne care au in privire acelasi strigat de ajutor ca si mine, dar care tac aidoma pantofilor in care isi duc veacul. Nu inteleg de ce niciuna nu indrazneste sa-i abandoneze in mijloc de trotuar, jur.

Masuratori

Toate in lume se masoara. Distante sau nu, distantate sau apropiate, toate sunt efectiv masurate. Unele cu ruleta. Si in functie de rezultatul masuratorii, stiu exact ce pamant am sub picioare, cat sunt de lenesa, cat de inocenta, unde stau vecinii mei bine-voitori si unde cei care toata ziua ma cauta prin vizor, care fereastra are lumina cea mai buna si care dintre catei n-a prea dat pe la lectiile de canto.

Win a dream

O petrecere vintage, cu un rege luptator cu par galben in loc de coroana si cu o nedumerire incerta ramasa pe frunte dupa otravirea cu ciuperci, cu un ou de paun in mijloc de masa, ca aperitiv si c-o orhidee antica si conservata in manerul de la furculita, cu un gri-tradafir-cenusa pictat pe sus, pe bolta, un cadou ornat cu flori de malin si aripi de liliac, un vin ironic serpuind printre pahare, o sculptura din gheata topindu-se in partile esentiale, picurand in galosii celor ce i-au abandonat la intrare, o pereche de batrani ceramici agatati abstract pe un perete, cu o specie de acarieni plutind in aer ca un fel de praf de creta, o seara lasand in urma ei o dara sclipicioasa si lipicioasa, aidoma celei de melc.

Femeile inteligente nu pot fi oprite

Ele chiar nu se opresc, nu pun frana, nu incetinesc, nu stau, nu dorm, nu obosesc, nu consuma si nu se consuma, nu asteapta, n-au rabdare, nici regrete, dar nici nu alearga, nu gonesc, nu-si iau cai putere, nici energizante, ci pur si simplu merg liniar, ca tancul, trecand si tot trecand, si, dupa ce ca nu se opresc din proprie initiativa, nici macar nu pot fi oprite din intiativa altora. Imi super-plac femeile astea!

Vand probleme

Vand probleme de toate felurile, din toate ariile cotidiene, in functie de preferinte, pe marimi, colorit, amploare, probleme bine intretinute, cu pedigree, cu posibilitate de largire si inmultire, cu vechime considerabila, dar perfect conservate, ambalate in saci. Pentru cumpararea intregului pachet, respectiv cei 1001 saci, ofer discount substantial. Oricum, pret negociabil, pentru toate ofertele serioase.

Eros draga,

Din inaltul cerului fara umbra si din palatul nesfarsirii, din lumina zeitatii tale iubarete, rogu-te ia o pauza, ca e caldura mare, soarele sta sa ne prajeasca, du-te bea o bere or something…!