Bleh

Azi e o noua zi dintr-aia urata, dar urata de tot, cu totul mergand pe dos, de la ciorapul care mi s-a rupt, pana la toate-toate. De unde vin asa, dintr-odata, atatea de multe lucruri care sa nu-mi placa, nu prea stiu. Insa stiu ca sunt multe si coplesitoare, adunate intr-o stiva a balotilor cu suparari, compactati, stransi bine in vrafuri absolute si invincibile. Nu stiu nici ce ma supara mai mult, sincera sa fiu, stiu doar ca nu pot sa urc muntii astia adunati peste noapte si ma simt, la poalele lor, lipsita de speranta, asteptand ca noaptea urmatoare sa aduca vreo minune, iar dihaniile sa dispara. Iluzii. Cred ca imi sunt contabilizate momentele de bine, si dupa ce se atinge numarul maxim la care am dreptul, suna un clopotel si din clipa aia se da drumul la suparari, curgand la robinet, adunandu-se si tot adunandu-se si revarsandu-se peste buza chiuvetei, inundand intreaga casa, apoi iesind in strada, inunand drumul si masina si blocurile vecine si tot cartierul, tot orasul, curgand pana in capitala si facand un fel de potop universal.

Foarte si din cale-afara

Talentul meu nu este vast, ba dimpotriva, este mai mult decat limitat. In ordinea asta de idei, stiu numai o treaba, si anume ca am talent la a descoperi lucruri, vorbe, fapte si oricare alte cele, ce se gasesc pe lista generala de “chestii” frumoase. Talentul meu in acest punct este adevarat, nu spun doar asa, descopar si ma minunez cu gura cascata la talentul altora. Pai si asta e ceva, nu? Mi se pare foarte usor sa treci pe langa chestiile astea frumoase fara nici macar sa le bagi in seama, iar asa, trebuie sa ma laud si sa-mi etalez talentul asta deosebit in a observa, nu orice, ci exact acel orice care e deosebit de frumos si mai mult decat toate, talentat.

Mi-a lipsit timpul

Timpul acela petrecut cu mine insami, in care sa ma vad cu ochii mintii, cutreierand un oras nou, stand langa o cladire sau alta, in admiratie, sa ma vad cumparand un ruj rosu-aprins, chiar daca nu ma dau in veci cu el, sau leganandu-ma intr-un balansoar pe timp de apus intr-o zi fara ploaie, ori invesmantata intr-una dintre cele mai fragile si mai mladioase dintre rochiile de matase, sa ma vad dormind sub frunzele unui copac cu coroana atat de larga, incat sa se vada din avion ca o pata verde, sa ma aud razand si chicotind la un film la cinema, pe care nu m-am dus neaparat sa-l vad. Mi-a lipsit timpul asta, nici n-am bagat de seama cat de mult.

May the rest win

In mare nevoie de odihna ma aflu. Cautarile mele, oricum le-as invarti si suci, tot intr-acolo ma duc. Insa trag de mine cat pot, sa nu merg pe drumu’ ala. Si desi inainte ma tineam pe picioare macar, acum ma tarasc intr-un hal fara de hal. S-ar putea sa cedez, ce-i drept imi trece asta deseori prin minte, in ciuda faptului ca sunt un om destoinic, care crede despre sine ca nu se lasa asa usor prada nevoilor atat de simple si primare. Dar, probabil, cel mai curand, resursele se vor epuiza, si, intr-un fel, va trebui sa dorm.

Roi

Le-am vazut pe cand treceam prin dreptul unei vitrine, dupa ce ochii multor trecatori au ramas atintiti asupra mea, aparent fara vreun motiv anume. Si-asa am depistat eu roiul, chestiile plutitoare din jurul capului, si nu, nu era vorba nici de fire de fular si nici de vreo alta piesa de imbracaminte. Minunandu-ma si eu la randul meu, de toate cate se invarteau nestingherite pe langa urechi, prin par si pe deasupra, am descoperit ca nu erau nici musculite, nici puf iesit din fas, ci multe ganduri mici, zburdalnice si topaitoare. Cum naiba au ajuns ele afara din cap?! m-am intrebat eu intr-un mod firesc, ca mai apoi sa-mi dau seama ca n-au iesit ele de buna-voie, ci pur si simplu n-au mai incaput.

Sunt ok

In ziua de astazi, a fi bine nu e bine deloc. Adica e chiar o problema mare, te cearta toata lumea ca n-ai ochelarii pe nas, esti descris ca fiind un pierde-vara, cu flori in par, necunoscand realitatea obiectiva si dura si adevarata. Cu alte cuvinte, a fi bine e o catastrofa. Nu poti fi asa, bine, cum sa zic, fara sa-ti fie de fapt foarte rau, ca doar nu sunt motive destul de bine-ntemeiate ca acest bine sa poata exista, nu se poate si pace. Dar parca, totusi, fara pace, ca aia e tot din categoria lui “bine”, ala de nu exista decat in povesti, sau pentru oamenii ce sunt cu mintea putin sau mai mult dusa. Deci, repet, nu, nu sunt bine, ca si-daca as fi, oricum n-as mai zice nimanui.

Languroasa

Desi e ger si zapada afara, azi e cald. Sosetele sunt moi si placute, tocmai am baut o cana plina cu ciocolata fierbinte si stau deasupra unei pufosenii de cuverturi, in care mi-as baga nasul si nu l-as mai scoate vreodata, daca asta ar fi posibil, ascult ceva bun de tot, sporovaiesc cu veselie, chicotesc pe sub mustati, pleoapele mi se inchid si adorm fara sa-mi dau seama. Si-n vis imi apare revelatia care spune ca poti fi cat de feelingaros vrei, daca ti-e cald.