De la imperfect, la viitor

Pai nu asa e cu toate? Imperfect, perfect compus, perfect simplu, mai mult ca perfect, prezent, viitor. Timpul imperfect e cel pe care l-ai schimba, dar nu mai ai cum, perfectul compus e atunci cand te compui impreuna cu altcineva, ca un singur tot perfect, perfectul simplu e simplu, mai mult ca perfectul e complicat, prezentul e atunci cand raspunzi senin la apelul cu numaratoarea ala eu, ala tu, aia noi, aia iubire, iar viitorul e viitor si stim ca vine perfect la timp.

Advertisements

Toata ziua de azi a fost despre zane

Da, da, zane, din acelea mici si albe, cu rochii albe si aripi albe, dar nu toate blonde, ci si brunete, carliontate sau cu parul lung si castaniu, insa mici si albe si curioase, unele atente la centrimetrul de croit, altele la canile pline cu lapte, cateva roind in jurul ciorapilor de lana, altele printre dulceturi, unele rasfoind fotografii, vreo doua prinse-n carti si cele mai dragute, in opinia mea, cele scotocind prin cutii si hartii de impachetat. Am stat si eu alaturi de ele, vreo cateva momente, cu nasul lipit de geam, asteptand sa vad primii fulgi, si sa vad bucuria zanelor zburand si ea alba si voioasa.
Micute, ele zanele, si albe ca fulgii de nea, doar ca peste tot prin casa mea.

Eu love

Ador momentele acelea in care mi se umple inima. Mi se umple exact asa cum se umple o camera cand deschizi usa sa patrunda-n ea soarele, asa cum se umple un borcan cu dulceata, ori un termos cu cafea proaspata, asa cum se incarca un cos cu pere dulci si moi, sau un pumn cu margarete. Mi se umple inima asa cum se umple o stropitoare cu apa curata, insa prea-plinul inimii e mai mult decat apa, sau dulceata sau cafeaua, e plinul acela din care n-ai vrea sa versi nici macar o picatura, din care n-ai vrea sa pierzi nici macar o bucatica sau sa scapi o raza, oricat de mica ar fi ea.

Mai degraba azi e prima zi de primavara

Saraca Primavara! Dupa multa vreme in care a stat cuminte, cu toate pregatite langa ea, gata-gata sa porneasca, sa i se dea startul, si dupa ce a tot asteptat si-a asteptat, si-a mai asteptat, si inca iar, la auzul unui simplu indemn a tot pornit, fara sa mai auda cuvantul ”maine”. Si impreuna cu ea, au pornit toate, ca si cum toti ar fi inceput cu bucurie sa alerge la un maraton. Lumea intreaga a iesit din case, florile au aparut, soarele si-a luat locul in fruntea cerului, razand, pasarelele s-au pus pe zbenguiala, si, cu toate eforturile Primaverii de a le spune tuturor ca e doar o greseala, ca de fapt maine, maine e prima zi in care trebuia sa iasa din barlog, nimeni nu s-a obosit s-o mai asculte. Iar acum, in mijlocul multimii, descumpanita, zicandu-si in sinea ei ca poate chiar nu e o greseala capitala, se uita pierduta la toti si la toate, cu un fel de blandete a faptului consumat, ca m-a induiosat cu totul!

Copiii sunt fiinte superioare

In ciuda staturii lor si a faptului ca uneori nu se pot exprima pe limba noastra, a celor mari, cei mici ne sunt totusi net superiori, neavand compozitie de “om”, ci fiind mai degraba “esenta de om”. In consecinta, merg pe principiul ca este o mare eroare sa astept de la copii sa ma impresioneze cat mai des si pana in adancul inimii, prin cumintenia ori realizarile lor, ci mai degraba imi bat capul si ma straduiesc continuu in a gasi cai si modalitati de a-i impresiona eu pe ei.

Venim!

Adultii sunt extrem de plictisitori. Orice ii ingrijoreaza, orice ii streseaza, se supara din nimicuri, au probleme complexe pe umeri si de cele mai multe dintre ori uita sa fie altceva decat niste masini de calcul matematic. In aceasta ordine de idei, mi-am dat seama ca si eu am o imagine oribila pentru toti cei mici, care ma vad exact ca pe oricare alt adult insuportabil, care le cere doar sa stea pe loc, sa nu rupa, sa nu cada, sa nu, sa nu, sa nu. Iar azi, fiindca apreciez cand mi se ofera un bun motiv de sarbatorire, am decis sa ma joc toata ziua, si sa las casa si regulile si ingradirile si toate nemultumirile pe seama celor mai mari.