Mi-a lipsit timpul

Timpul acela petrecut cu mine insami, in care sa ma vad cu ochii mintii, cutreierand un oras nou, stand langa o cladire sau alta, in admiratie, sa ma vad cumparand un ruj rosu-aprins, chiar daca nu ma dau in veci cu el, sau leganandu-ma intr-un balansoar pe timp de apus intr-o zi fara ploaie, ori invesmantata intr-una dintre cele mai fragile si mai mladioase dintre rochiile de matase, sa ma vad dormind sub frunzele unui copac cu coroana atat de larga, incat sa se vada din avion ca o pata verde, sa ma aud razand si chicotind la un film la cinema, pe care nu m-am dus neaparat sa-l vad. Mi-a lipsit timpul asta, nici n-am bagat de seama cat de mult.

May the rest win

In mare nevoie de odihna ma aflu. Cautarile mele, oricum le-as invarti si suci, tot intr-acolo ma duc. Insa trag de mine cat pot, sa nu merg pe drumu’ ala. Si desi inainte ma tineam pe picioare macar, acum ma tarasc intr-un hal fara de hal. S-ar putea sa cedez, ce-i drept imi trece asta deseori prin minte, in ciuda faptului ca sunt un om destoinic, care crede despre sine ca nu se lasa asa usor prada nevoilor atat de simple si primare. Dar, probabil, cel mai curand, resursele se vor epuiza, si, intr-un fel, va trebui sa dorm.

Cookies

Cat de mult imi place mie cand, pe cate o pagina de net, scrie fraza cu acest site foloseste cookies, ca si vad cu ochii mintii un informatician nebarbierit, cu pulover tricotat cu guler in v, ce sta stramb de spate desupra mesei sale de birou, inconjurat prin toata camera de zeci de monitoare, cu castile sale enorme pe urechi, cu mama punand masa in sufragerie si strigandu-l incontinuu sa vina sa manance cat e cald, cu tata uitandu-se absent la rezumatul meciurilor de aseara. Si cu el, molfaind concentrat prajiturele uscate, neauzind si nebanuind nimic, neobservand ca fiecare miez de fursec ce-i cade, se pierde instantaneu printre literele de pe tastatura, si de-acolo pana jos, printre lianele junglei automatizate ce-a crescut, in nestire, printre retele.

Roi

Le-am vazut pe cand treceam prin dreptul unei vitrine, dupa ce ochii multor trecatori au ramas atintiti asupra mea, aparent fara vreun motiv anume. Si-asa am depistat eu roiul, chestiile plutitoare din jurul capului, si nu, nu era vorba nici de fire de fular si nici de vreo alta piesa de imbracaminte. Minunandu-ma si eu la randul meu, de toate cate se invarteau nestingherite pe langa urechi, prin par si pe deasupra, am descoperit ca nu erau nici musculite, nici puf iesit din fas, ci multe ganduri mici, zburdalnice si topaitoare. Cum naiba au ajuns ele afara din cap?! m-am intrebat eu intr-un mod firesc, ca mai apoi sa-mi dau seama ca n-au iesit ele de buna-voie, ci pur si simplu n-au mai incaput.

Copiii sunt fiinte superioare

In ciuda staturii lor si a faptului ca uneori nu se pot exprima pe limba noastra, a celor mari, cei mici ne sunt totusi net superiori, neavand compozitie de “om”, ci fiind mai degraba “esenta de om”. In consecinta, merg pe principiul ca este o mare eroare sa astept de la copii sa ma impresioneze cat mai des si pana in adancul inimii, prin cumintenia ori realizarile lor, ci mai degraba imi bat capul si ma straduiesc continuu in a gasi cai si modalitati de a-i impresiona eu pe ei.

Sunt ok

In ziua de astazi, a fi bine nu e bine deloc. Adica e chiar o problema mare, te cearta toata lumea ca n-ai ochelarii pe nas, esti descris ca fiind un pierde-vara, cu flori in par, necunoscand realitatea obiectiva si dura si adevarata. Cu alte cuvinte, a fi bine e o catastrofa. Nu poti fi asa, bine, cum sa zic, fara sa-ti fie de fapt foarte rau, ca doar nu sunt motive destul de bine-ntemeiate ca acest bine sa poata exista, nu se poate si pace. Dar parca, totusi, fara pace, ca aia e tot din categoria lui “bine”, ala de nu exista decat in povesti, sau pentru oamenii ce sunt cu mintea putin sau mai mult dusa. Deci, repet, nu, nu sunt bine, ca si-daca as fi, oricum n-as mai zice nimanui.