Si daca tot am zis de sertare

Ei bine, despre ele as putea sa vorbesc o mie de ani. Intotdeauna mi-au placut. Imi aduc aminte de cel mai mic sertar din lume, cel de masina de cusut a strabunicii, in care incapea o lume intreaga, desi era ingust cat o jumatate dintr-un caiet, si in care ma pierdeam uneori, ca abia ma mai puteam intoarce in lumea reala. Acum am si eu un sertar la meu. Multa vreme l-am tinut gol, deschizandu-l ocazional si uitandu-ma cu drag la el, parca nevrand sa-l umplu de la bun inceput, lasandu-l sa respire, lasandu-l sa se bucure de libertatea lui incapatoare. Dar incet-incet, incep sa pun in el, viata mea, trecutul meu, scrierile mele, toate.

Advertisements

Sufletul-pereche din manunchiul de bujori

Pot iubi oameni si carti si constelatii stelare, pot iubi carnetele cu foi pastel si cuvinte inocente si secrete din dictionar, pot adora uriasi pitici si pitici uriasi, ca depinde de unde privesti lucrurile, ori povestile lor ilustrate si ilustratiile in general, pe orice tema, doar sa fie in tus fin, de zero-cinci milimetrii, pot iubi mici galagiosi cu mustati de lapte si noroi pe ghete, cu maini lipicioase razand gras de fericiti ce sunt, pot iubi armate de insecte ce dau navala de-indata ce li se deschide calea, ori grupari de zgomote teroriste care ocupa cerul dupa-masa, pot iubi cani si sertare si tuburi cu vopsele si prietenii ce-si atarna amintirile-n copaci, pot iubi bratele fotoliilor ce ma primesc deschis atunci cand sunt obosita, dar ador, slavesc si venerez mica fabrica de voie-buna, bine-ascunsa intre petalele imbujorate, ce produce arome si dulceata si miresme si care imboboceste fara oprire, de seara pana dimineata, doar asa, sa ma intampine cu ceva bun, din partea casei.