Telefon în eter

Plină de nemulțurire, am pus mâna pe telefon. Nu am un număr direct, deci am sunat la dispecerat. A intrat robotul: ”Bine ați venit. Ați sunat la Cel-de-Sus. Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor noastre, această convorbire va fi înregistrată. Dacă veți continua, acest lucru reprezintă acceptul dumneavoastră tacit (am decis să continui, căci mi-a zis mie o prietenă că ea a închis, și-au urmat șapte ani de ghinion). Toți operatorii noștri sunt ocupați momentan, urmând a fi preluat cât mai repede cu puțință. Apelul dumneavoastră este foarte important pentru noi”. Apoi după vreo cinci minute în care m-au delectat cu melodia ”Our love is a lie”, s-a auzit un pârâit și-o voce baritonală: ”Bună ziua, numele meu este Sfântul Ilie, cu ce vă pot ajuta?”.  ”Ăăăăă, sunt Cora. Am și eu o mică problemă. De fapt o întrebare. Știți, eu ieri dimineață mi-am luat umbrela, căci părea înnorat, dar pe parcursul zilei a ieșit soarele și n-a plouat deloc, iar azi, senind fiind la orele 8, am lăsat-o acasă și-acum toarnă cu găleata…”. ”… cu găleata ziceți?”. ”Daaa, cu găleata”. ”Să vedem ce știe colegul despre această situație. Mai spuneți-mi o dată, exact ce vă nemulțumește… în cuvintele dumneavoastră…”. ”Păi…eu vroiam doar să-l întreb pe Cel-de-Sus dacă mâine…” ”Aha! Dacă despre asta este vorba… Cel-de-Sus nu este momentan în birou, dar colegul meu spune că puteți consulta orarul ploilor afișat pe site-ul nostru, însă cel mai sigur ar fi să purtați dispozitvul anti-stropi în toate zilele lunilor cu R. Vă mulțumim pentru apel, vă mai putem ajuta cu altceva?”

Despre cum se odihnește-o cărămidă

Stă ea așa, cu toată clădirea în spate, fiind undeva pe la etajul 4, când blocul are în total 8 etaje. Sau poate 9, nu știu sigur. Se uită în stânga, cărămizi obosite. Se uită în drepta, alte cărămizi, sleite de puteri. În lung și-n lat, doar fețe trase, frânte, pline de artrită. Se hotarăște. Se aruncă. Pică. Se sfărâmă. Apoi râde bucuroasă, căci ea e mii de bucățele, iar blocul a rămas totuși în picioare. Foarte bine! A funcționat! E liberă să se camufleze sub formă de praf roșu, prin parc, la răcoare.

Când tu râzi…

Mă simt atât de tandră…

Când l-am ascultat eu prima dată pe Paganini

Mi-am dat părerea profesionistă cum că bietul a fost complet magnifico-scrântit!

Gânduri fioroase

Mi se pare că în ultimul timp nu mai speriu pe nimeni. N-am mai urlat, nu m-am mai răstit la nimeni, nu am gesticulat în isterie, ci am zâmbit și i-am încuviințat pe toți. Trebuie să-mi dau dau voie să explodez la un anumit moment dat, printr-un uragan de nervi văsați complet la întâmplare, pe câte-un nevinovat, care doar a îndrăznit să se uite la mine. Buboiul adunat înăntru, trebuie să erupă într-un stil vulcanic, către exteriorul înfumurat de pașnic ce este. Azi, în capul listei: de găsit victima!

Coaptă de veche

E lentă și închistată, cretacică, zbârcită în anchilozare. Se uită parcă prin tine, pare să nu-nțeleagă absolut nimic lumesc, parcă zace. Zici că nici gânduri nu are. Zici că nici poftă de viață. Ai senzația că-i stai în drum, deși nu prea mișcă. E plină de pătrate și aduce a legumă vie, e-o țestoasă!

Ignorând stările de frenezie

Ador un magazin, din colțul străzii, ce parcă zâmbește mereu. Cel puțin mie, îmi trag cu ochiul și-mi șoptesc chemări în dialecte arabice, standurile, extrem de cochet aranjate, cu parfumuri afrodisiace. Pe toată strada miroase a lemn-dulce, a flori tropicale și-a inimi zdrobite. Pănă când ajung în mijlocul meu de transport, vorbesc singură!

Liniște, compun!

Atâta zgomot, fără rost. Bâzâit de albine ucigașe, țipete de alarme alarmante, ciripit de păsări parcă strânse de gât, scârțâit de oameni urâcioși mergând de bezmetici încoace și-ncolo, toate într-un vacarm al aglomerării.

Nu-mi mai pot aduna gândurile, ca bancnotele dintr-un mare teanc, căci mi se spulberă într-o clipită. Și-mi ajung să stea în plutire, să am ce alerga după ele, cu plase de prins fluturi în ambele mâini. Nu numai că nu mai aud bine, dar într-o prea mare liniște, nu mai pot adormi. A ajuns să fiu dependentă de zgomot. De bâzâit, de ciripit, scârțâit, pârâit, scrâșnit, pocnit, trosnit, sfârâit.

Sus și tare, subliniat: prea mult zumzet!

Un cuib de cuci

Descriere: Alaltăieri e bunica, mama lui Ieri. Ieri și Măine sunt căsătoriți, fiind părinții unei fetițe și-ai unui băiețel, Azi și Poimâine, iar Răspoimâine e un fel de animal de companie.

Alaltăieri e o străbunică ce nu aude bine, a cărei proteză stă strâmbă în gură, cu un fel de vestă croșetată peste o cămașă mototol, cu șorț peste fusta largă a amintirilor. N-ai ce să aștepți de la ea. Poți doar s-o auzi cum se minunează, c-o strădanie evlavioasă, de tineretul destrăbălat al zilelor noastre.

Ieri e o femeie în toată firea, dar e dusă cu capu’, săraca!

Azi e tare hoață. Și smecheră. Ți se bagă sub piele, și nu mai iese nici cu slujbe. Trebuie s-o suporți la nesfârșit.

Mâine, în schimb, stă relaxat pe fotoliu și urmărește totul cu un aer de decență democrată, la o depărtare neagresivă de limitele bunului-simț, de genul fiecare e liber să facă abia mai târziu tot ceea ce trebuie. Cel mai frumos la Mâine e faptul că ajunge să fie el însuși, la infinit.

Poimâine e cel mai mincinos. Până să-l prinzi pe Poimâine de-un picior, te mănâncă gaia, te iau toți draci, faci ca trenu’, tună și fulgeră, zboară toți porci și părul face mere pădurețe. Dincolo de minciună mai e în stare de tulburarea liniștii publice, încălcarea drepturilor omului și de circ fără bani, căci de fapt Poimâine nu vine niciodată. Ieri și Mâine îl tot acoperă, de secole bune deja.

Răspoimâine e un extraterestru, nu un animal de companie. Pe care toți îl iubesc, deși nu-l înțeleg absolut deloc.

Am chef să mă plimb. Cu mașina.

Dar nu în calitate de șofer. Vreau să stau în dreapta, lângă tine. Să ascult muzică bună, să las geamul pe jumătate deschis, să-mi adie prin păr vânturi calde, să văd orizonturi albastre și să mă relaxez. Și să mergem așa, până departe.

Lucy in the sky with diamonds.

Câteodată mă urăsc

Cu foc, cu patimă, cu necaz, și degeaba. Ajung să-mi potolesc  viitura și încet-încet, de fiecare dată, fac pace cu mine. Nu-mi stă bine cu împotrivirea. Și-ajung să râd cu gura până la urechi de ura mea cea lila-n dungi cu picățele.

iDo

E un dispozitiv mult prea vechi, ce iese încet-încet de pe piață. Anul viitor preconizăm că va fi complet retras. Utilizatorii existenți sunt invitați să-și șteargă din timp conturile, iar potențialilor utilizatori le dorim din suflet să le bage cineva mințile-n cap.

Mulțumim.

…

Acest fragment este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Mai puțin ultima parte… cea cu puncte-puncte…

iQuit

Acest dispozitiv de ultimă generație, face posibil un vis al omenirii, spre care aceasta a tins, dar pe care nu a reușit, până în prezent, să-l înfăptuiască. Prin eforturile unei echipe de specialiști de renume mondial, prin unirea forțelor materiale și financiare ale mai multor state participante în cadrul acestui proiect de proporții, s-a reușit obținerea acestui minunat gadget, din categoria must-have, privit cu uimire de generațiile cu vârste cuprinse între 16-90 de ani.

Este un record! Este o mândrie! Cu aplicațiile sale extinse, poți acum să renunți cu stil, iar alegând una dintre sutele de teme disponibile, renunțarea respectivă va fi o îmbinare a utilului cu plăcutul, după chipul și asemănarea ta.

Nu în ultimul rând, îți putem pune la dispoziție o variantă demo. Cu siguranță vei fugi către primul magazin, pentru a achiziționa această piesă magnifică, salvatoare de orice probleme lumești.

Comunică descoperirea tuturor prietenilor tăi. Nu uita – cu cât mai mulți, cu-atât mai bine!

Vise

Uneori visez. Și sunt vise dulci și bune și moi… Petrec cu ele un timp format din particule de nisip, și mă las atinsă de realitatea lor deformată. Fantasmagoreice iluzii și fine aberații, un recif de corali. Mă mutilează momentul trezirii…

Macabru e un cuvânt macabru

Dar mult mai macrabru e cuvântul sumbru. Și sumbru e atunci când ai omis să pui în mâncare cimbru, sau trimiți un e-mail fără timbru. Sumbră e-o umbră, iar macabru e agățat de-un candelabru.

Din păcate, macabru e doar macabru.

Cu lacăt

Unii susțin că se simt prizonierii propriului corp. Eu zic doar că sunt închiși la minte.

Mă faci să mă simt pierdută în spațiu

Sau eu te-am pierdut pe tine printre sferele rontunde și bune, ca niște piersici bine coapte?

E clar. Prea mult soare strică. Mintea nu lucrează bine în condiții de temperatură urcată cu forța. Sau în infinitul spațial. Se pierde cu firea. Se simte prea mică, cu gaura ei neagră în frunte. A fi pierdut e una, dar să fii singur cu infinitul ală găunos e alta. Ba o forță de atracție aici, ba o planetă cu prea mult praf acolo. Un meteorit în cap e soluția cea mai bună. Visătorii se pot trezi duși pe apa-sâmbetei, iar asta în ani-lumină e simplu de neconceput de departe. Groaznic să nu te mai regăsești. Unul urlând după celălalt, printre comete cu cozi de gheață. De preferat o amiază petrecută în doi, fără inele stelare sau atmosfere celebre. Te rog să mă crezi când recunosc că sunt năucă. Nu mă mai zăpăci și tu.

Copacii sunt in floare

Fiindca si iubirea e.

Povestea lui Fir-a-păr

Sau în căutarea fericirii.

Caut acul în carul cu fân, alături de celelalte bilioane de oameni ai planetei, în timpul meu liber. E o muncă obositoare, fără prea multă noimă, însă extrem de distractivă, căci orice e făcut în comun cu alții, la fel de amărâți și neajutorați ca și tine, pare mult mai agreabil. Acul fericirii este de fapt o pasăre colibri ce zboară de la unii la alții, e normal să n-o găsim în fân. Dar, ce farmec ar mai avea viața, dacă n-am avea voie să cotrobăim?

Și la naiba cu strănutul

Probabil că are alergie. La polen.

Forever and Ever Never-Ever Land

Unele lucruri chiar nu se întâmplă. Unele locuri nu există, iar unii oameni stau degeaba. Rândunici zboară pe la geamuri, plouă. Paltonul meu are o gaură în buzunarul stâng, furnicile și-au făcut castel în borcanul gol de pe balcon. Nu e toamnă. Dar poate mai bine ar fi. Nu mai vine niciodată vremea mea.

Despre ceea ce regret

Știu, știu, nu e bine să regreți. Așa spun toți, așa e bine. Dar e doar o vorbă-n vânt, căci am sute de regrete. Începând cu copilăria mea, pe care o regret zilnic, la orele prânzului. Continuând cu adolescența, pe care o regret când merg pe stradă, sau la cinema. Apoi regret studenția, cu mare tărie, cu suflet plâns, în fiecare după-amiază și seară. Și noapte. Și dimineață, dacă e să fiu sinceră.

Întotdeauna mi-a fost frică de viitor

Pentru că este ca un copil rău. Se arată de după colț, cu un rânjet mare pe față, și știi c-a făcut ceva groaznic, imposibil de remediat, ceva pe care trebuie să-l accepți fără posibilitatea de a avea ceva de spus. E clar că a stricat, a rupt, a dezamăgit. Și n-ai ce face. Trebuie să accepți totul, inclusiv nodul din gât. A aprins fitilul bombei, iar acum e mult prea periculos să faci pe eroul și să te apropii să stingi. Plus că n-ai la îndemână apă, ar fi vorba de un eroism cu mâinile goale.

Ei… viitorul este rău. Și egoist. Și nu ține cont de nimic în calea lui. Pregătirile pentru a-l întâmpina constau în cumpărarea unor căști de protecție și a unor armuri… să treacă tăvălugul ceva mai ușor. Mai demult, unii și-au săpat buncăre adânci, dar viitorul i-a ajuns și pe aceia. Se numesc martiri. Noi, în schimb, vom fi doar simpli veterani de război.

Nenorocirea unei Babe

Mă numesc Baba Cloanța Cotoroanța. Locuiesc în cătunul Coșmar, județul Înfricoșătoare. Am peste 1000 de ani, da’ nu-i bai, că Moș Cocoloș zice că arăt ca la 20. Sunt măritată de multă vreme cu Moș Martin, uitucu’ dracu’, că toată ziua stă la birt cu Cocoloșu’ ăla, până vine Moș Ene peste ei, de cad toți lați-orbi sub masă, de beți ce sunt. Am patru fete-cucuiete: Noe, Cloe, Zoe și cu Naiba. Asta, ultima, a fost ceva de speriat când a fost mică. Urâtăăă… Da’ urâtă rău! Acuma nu știu cum a făcut, da’ s-a ajuns, că e Miss Pământu’, de 5 ani consecutivi. S-a descurcat bine, e sub protecția lui Moș Opincă, unde taică-su, Moș Teacă, e șef la Opincărie, că doar de-aia l-a numit pe fiu-so așa. Și pe lângă asta, au fermă cu Moș Ion Roată, și numa’ Naiba știe ce tot învârt ei toți p-acolo. Naiba le știe pe toate! E mândră baba de ea, fată bună, chiar dacă puțin nereușită pe margini. … Proastele de Noe, Cloe și cu dunga de Zoe, că e slabă ca o așchie, deși frumoase ca florile-n glastră, au mințile-nguste de-ncuiate! S-au ales, copile biete de sărace, doar cu măritișuri ratate. Și le ocărăsc! Auzi tu, Moș Oposum, Moș Goriot și Moș Spiriduș. De râsu’ târgului, cu iubirea lor cu tot! Fiecare a avut noroc de-o șansă la pețitori înalți: Moș Nicolae, Moș Crăciun și Moș Gerilă, trei adevărați din partidu’ Iarna Pe Uliță. Da’ ele, nu-și-nu-și-pace! Biată babă, ce se le fi făcut? Până la urmă, noroc cu Naiba, că altfel eram muritori de foame! Pfui, nenorocire!