CV-ul domnişoarei Lună-bec

Unica fiică la părinţi, s-a dezvoltat în copilărie cât un bob de orez. Nimeni n-a crezut că va mai ajunge vreodată mare, dar ambiţioasă din fire, a demonstrat tuturor de ce este ea în stare. Când era mică se juca cu soldăţei şi cu machete de avioane ruseşti. Apoi, prin adolescenţă a devenit mare fan al filosofiei chinezeşti, referitoare la autodisciplină, iubirea pentru împărat, munca fără contenire. A făcut generala remarcându-se în special la ştiinţele exacte. Apoi liceul a fost o floare-la-ureche, alegând clasa de arte şi meserii, sincer mai mult pentru meserii. Conform carnetului de note, plin de steluţe şi plusuri, s-a înscris la două facultăţi, cea de automatizări şi cea de design interior. A făcut master-ul cu specializarea estetică avangardistă şi şi-a luat doctoraltul în arte ambientale.

Şi-a depus CV-ul cu două săptămâni înainte.

Nu l-am citit prea atentă. Are generală, are facultate, doctorat, nemăritată… bună a fi, mi-am zis. Am s-o chem la interviu.

S-a înfiinţat la ora fixă. Mai să fie… şi eu n-am terminat de-mi fumat ţigara… I-am deschis. Perfect dreaptă de spate, cu cocul bine strâns, cu fustă apretată şi călcată. Eu foarte ciufulită, în pijama, cu ţigara în colţul gurii. Pofteşte, i-am spus, printre vălătuci de fum. A intrat fără zăbavă, şi fără niciun cuvânt, cu mişcări robotizate, a aruncat conţinutul scrumierei la coşul de gunoi.

Am urât-o pe loc, din toată inima.

P.S. Din cauză că trebuie s-o văd zilnic (a se înţelege că am angajat-o, totuşi), am în fiecare noapte coşmaruri de genul „acolo ai uitat un colţişor” sau „scama aceea ne cam dă de furcă, nu?! (urmat de un râs din-acelea de vrăjitoare sub acoperire)”…

Advertisements

Cai verzi pe pereţi

O casă plină este cea în care ai tot luxul de pe pământ. Butoane pentru orice dorinţă, perne moi, ceai de lămâie cu gingseng ce-abureşte-n ceaşcă. Un tapet cu forme care să nu zgârie ochii, perdele asortate, lămpi în toate colţurile, să poţi citi în voie. Valet şi bucătar, parcator. O menajeră voioasă, ce cântă dimineaţa şi nu te trezeşte brusc, de să-ţi pierzi visele, însă cu care să poţi povesti, dacă te simţi prea abătut. Câţiva câini frumoşi, care să se usuce de zăpada de afară în faţa unui şemineu înflăcărat de îmbietor. Zece grădinari care să facă forme de îngeri sau sculpturi de dinozauri în faţa geamului de la sufragerie, să te distrezi încă de la prima geană de lumină. O piscină acoperită şi una descoperită, camere de baie unde să savurezi ştirile din ziarul local, cu încălzire-n pardoseală. Mii de vaze cu flori, mii de tablouri de familie aşezate crescător, şi un singur ceas, să nu deranjeze cu ticăitul său excesiv. O oglindă mare-mare, în care să apari în lungime, când vrei să ieşi pe uşă, şi una mică-mică, în care să încapă doar o parte dintr-un ochi, pentru demachiaj. Am zis oare „butoane pentru orice dorinţă”? Da, am spus. Cu siguranţă. Dar totuşi, accentuând partea cu niciun fel de tehnologie complicată, cum ar fi uşile automate sau robinetele ascunse privirii. Patru camere, cu trecere dintr-una într-alta, unde să atârne greu umeraşele cu rochii din şifon. O pisică lentă de grasă, care să fie mai mult un decor, decât o necesitate, căci nu face altceva decât să se-ncurce printre picioarele musafirilor sau să sforăie mititel. Covoare curate, dar plăcute pentru tălpile goale, şi câteva duzini de leagăne, în diferite colţuri languroase ale casei. Un pod întins, unde să încapă câte o cutie pentru fiecare obiect folosit la un anumit moment dat, şi în care să urci fără prea mult efort. Un foişor în grădină, pentru admirat vremea bună, un beci plin de vinuri şi brânzeturi rare, trufe sau alte delicatese, o cutie poştală cu numele încrustat, suficient de mare, încât să nu se-ndoaie revistele proaspăt scoase de sub tipar. Un garaj nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. Exact cât fiecare să poată realiza o deplasare decentă. Şi-un Rolls, evident pentru momentele impresionante, ca aniversările, când toţi merg împreună. Un garaj care să fie însă, mai presus de orice, dotat cu multe ustensile, unelte şi instrumente de precizie cu care să poţi sparge, la orice oră, stima de sine crescută până-n tavan, de la atâta răsfăţ.

Groovy

Doar eu şi muzica şi persoanele necunoscute şi luminile obscure şi fumul. Când simt că lumea îmi fuge de sub picioare, că sunt doar eu on the dance floor sau când îi simt pe toţi ceilalţi ca făcând parte din mine. Când mă învârt odată cu ritmul, sau stau şi contemplu momentele cu tempo scăzut, s-o iau de la capăt, cu inima plină, când mă strigă să revin. Când n-am nevoie de oprire, căci mişcarea înseamnă un bine ce nu poate fi egalat. Când îţi zâmbeşti cu subînţeles şi când împarţi aceleaşi trăiri şi emoţii cu toată marea aceea de oameni. Doar eu şi ei, intrând în transa dulce.

Răsărit

Dacă mi-ar răsări în palmă o balenă de o sută de tone, oare aş mai putea să mai aplaud? Dacă mi-ar răsări pe spate aripi de musculiţă de oţet, oare aş mai putea să mă mai aplec să-mi leg şireturile? Dacă mi-ar răsări pe picior un labirint din gard viu, oare aş mai putea să alerg desculţă pe asfalt? Dacă mi-ar răsări în ureche un gramofon de dinainte de război, oare aş mai putea să-mi ţin echilibrul pe o sfoară? Dacă mi-ar răsări în talpă ghimpi de tulpină de trandafir, oare aş mai putea să port şosete în dungi?

Şi dacă mi-ar răsări în faţa ochilor o zi perfectă? Oare aş putea s-o mai ajung?