Zaharul care mirosea a sapun

Unele cosmetice sunt puternic zaharisite. Primesc esente rare, picaturi de elixir nemuritor de parfum contagios. Si eu, zapacita cum sunt, am uitat cu totul despre asta. Am asezat in sacosa mea cea stramba, kilogramul de zahar taman langa sapunuri. Astfel, beau cafea cu aroma de gentiana si ghimbir, sau imi fac ceai cu rufe curate. Zaharul meu s-a imbracat in particule lila, verde pal, si galben-floarea-soarelui. O lingurita din acest ingredient, te spala lent de toate pacatele.

Strada cu ochii caprui

Invaluita in rochia ei casual, in model pepit, cambrata pe forme, cu pantofi negri cu toc inalt, si esarfa alba din muscate, cu palaria verde cu bor larg, in care si-a fixat atent o antena de acoperis, exact ca o pana geometrica, cu parul venind in falduri de frunze acaju, privea sagalnic si imbietor, clipind cu genele ei lungi si arcuite, pe la ferestrele cu storuri lasate.

Calcul pentru proportia dezastrului

(se noteaza cu un punct fiecare raspuns cu da, si cu zero puncte fiecare raspuns cu nu; in final, e doar adunare; punctajul maxim nu trebuie sa bucure pe nimeni)
Exista supravietuitori? Au capul intreg? Au maini si picioare? Au hainele pe ei? Dar ceasurile? Sunt murdari? Au rani deschise? Dar inchise? Au privirea pierduta? Stiu unde se afla? Isi mai aduc aminte unde locuiesc? Sunt casatoriti? Pot vorbi? Isi mai vorbesc unii altora? Isi vorbesc calm? Au tendinte acute de repros? Au mai experimentat astfel de situatii extreme? Sunt constienti ca se aflau in locul nepotrivit la timpul nepotrivit? Li s-a explicat vreodata ca era mai bine sa ramana pur si simplu acasa? Erau deja acasa? Li s-a explicat vreodata ca majoritatea accidentelor de intampla taman acolo? Sunt pregatiti pentru ce va urma? Stiu ca urmarile pot fi extrem de lungi si de regula plictisitoare? Se vor lasa astfel ajutati?
Doriti sa-i ajutati?

Asteptand o surpriza

Pentru mine, in fiecare an, e important, foarte important, primul fulg. Din primul moment cand in aer se simte venirea unei zapezi iminente, incep sa fac tot soiul de scenarii, privind clipa in care voi intalni primul cutezator. Chestiunea cu stirile meteo, de genul va ninge prima oara la data de, la ora de, in judetele etc etc, ma scoate din minti. E ca si cum ai sufla farmecul vietii, ca pe-un fir de praf de pe maneca. E ca si cum ai stii dinainte tot ce ti se va intampla, si ai fi perfect pregatit sufleteste, astfel decent imbracat pentru ocazie, instalat in algoritmi castigati de-a lungul timpului si confortabil sustinut de toate celelalte elemente spre un succes nesatisfacator. Oribil, zic. Sa nu ai habar cand se va intampla, cum se va intampla intalnirea cu fulgul, face parte din nimicurile surprinzatoare si incredibile.

Hopeless?

Am sperante. Multe. Atat de multe, incat unele mi se par total deplasate, fara justificare. Dar le am. Le adun contagios de metodic, micromigalos, intr-un spectru diametral opus nevoilor rationale. Caci, intr-adevar, nu prea am nevoie de ele. Sau ma rog, de unele dintre ele.
Sperantele mele nu sunt mici. Sunt din acelea ce fac parte din registrul orizonturilor fara limite, cu piste de decolare spre fundatura cosmica. Sperantele mele sunt astfel, perfect aberante, in definitia clara a tuturor aberatiilor, care depasesc normalitatea de sine statatoare. Combinate intre ele, sperantele astea sunt, in consecinta, mari si aberante.
Dar le tin. Sa fie. Sa ma pot si eu lauda cu deschiderea ferestrelor, din interior spre un exterior extrovertit.
Le tin, de fapt, sa-mi umple casa. Poate, pana la urma, vor fi atat de multe, de mari si de aberante, incat n-am sa mai incap de ele. Cui o sa ma-ntrebe “Hopeless?”, eu am sa-i arat un zambet triumfator si-am sa-i raspund doar “Homeless”.

Zburatorul din Oslo

Era imbufnat. Nu-i convenea nimic, se rastea la toata lumea si servise deja cateva cani mari cu cafea. L-au rugat sa se aseze pe un scaun, insa avea o pozitie ciudata – nu-i incapeau aripile de spatarul mult prea lat. Si se foia, fara astampar, isi trecea mainile prin par, se scarpina pe langa gat, ca si cum camasa l-ar fi strans prea tare. Era imbufnat, si raspundea doar cu da sau nu. Si se incrunta de fiecare data cand ofiterul din fata lui intorcea linistit cate o fila din dosarul deschis pentru conturbarea linistii publice si pagube materiale aduse comunitatii. Si nu, nu-si mai amintea nimic. Tot accidentul, chiar fusese un accident, nu-l premeditase, iar astfel, nu era normal sa fie intr-atat chestionat si rasucit pe toate partile. A dat deja declaratia, si a recunoscut ca a baut cu o seara inainte, adevarat peste masura, dar, in fond si la urma urmei, nu omorase pe nimeni. Se intamplase doar ca, in intrecerea de genul cine zboara mai repede decat lumina felinarelor de pe strada principala, sa rastoarne vreo trei statui, dar asta chiar nu putea fi inclusa la catastrofe mondiale.