Ma apuca uneori

rasul acela din care nu te mai poti opri,

navala de idei, ce musai sa fie scrise de urgenta, caci altfel se incalcesc,

ura pe toata lumea ce poarta palarii caraghioase,

sictireala fata de lumea in care traiesc, fara sa-mi pese de ziua de maine,

pofta de porumb fiert, cu sare,

frica fata de copacii prea inalti, proiectati pe garduri seara…

Ma apuca uneori … toti dracii.

Si tot asa ma lasa…

Advertisements

Ravagii

Acum cateva zile, Realitatea s-a trezit foarte ravasita dupa niste cosmaruri a caror poveste te poate incremeni in loc. S-a ridicat si i-au puscat incheieturile, si ciufulita cum era, s-a proptit in marginea patului si-a oftat. Nimeni nu indrazneste s-o intrebe nimic in astfel de momente, caci are darul de a se rasti la oameni, fapt care de altfel i-a fost indelung reprosat, caci nu e nimic mai urat decat cineva care te repede fara niciun motiv concret. Si asa, a continuat fara vlaga sa umble prin casa doar in halatul de baie, cu picoarele goale pe gresie, sa-si prepare cereale cu lapte si sa-si mototoleasca mintea in a se trezi finalmente. Cu ochii pe jumatate inchisi, ragusita si inca mahmura, zic eu, a sunat asistentul personal in a incepe ziua din timp, chiar inainte ca ea sa ajunga la birou: doresc trei accidente grave, patruzeci de raniti, doua rapiri, un pod surpat si o deraiere feroviara, apoi seceta majora, ca toti s-au plans ca e frig, ca e frig, apoi prinderea unui mare mafiot, cu incepere de proces penal, si pe alocuri inundatii. A! Pana nu uit, a continuat mestecand tacticos, as dori sa fie si ceva bun. Ceva sa devina maret si triumfal, sa nu zica toti ca m-am trezit cu fata la cearceaf, desi am visat urat azi-noapte! Sa fie ceva in crestere… sa fie ceva de care toti sa beneficieze… dar oare ce-ar putea fi…? iar asistentul personal, trezit de la ora 5 si ajuns de la 6 la serviciu, cu cafeaua bauta si mailurile citite, a venit cu raspunsul salvator: Ar fi bun un Euro?

Unele fericiri aduc ploaia

Mi-este greu sa ma imaginez pe astfel de calduri, fara o inghetata imensa, asortata sezonului, care sa-mi racoreasca inima, asa cum nu-mi imaginez lipsa unor ploi usoare, dar cu naduf si patima si efervescenta, aidoma unor certuri intre indragostiti.

Ploile de vara ma indeamna sa ma demachiez in oglinda, sa arunc cosmetice vechi la gunoi si sa ies naturala afara, sub stropii inocenti.

Invadatorii

Vara este de departe preferata mea. Cu toate astea, are, bineinteles, un mic defect: mustele si tantarii. Faptul ca, pe dupa plasele atent croite in a tine departe astfel de obiecte dotate cu aripi, intra o musca gigantica, este un catastrofal dezastru. Devine in mai putin de 20 de secunde o obsesie grozava, ce duce galopant spre innebunire. Nu ma pot concentra la nimic altceva, decat la gandul ca traiesc cu ea la mine-n odaie. Individa nu numai ca mi-a calcat teritoriul in picioare aproape imposibil de vazut, dar are un tupeu in a se face auzita, cu un bazait absurd. Mi-e mila de ea, acum cand o vad cum se izbeste ca nauca de o lampa, caci e noapte afara, din moment ce scriu.

Despre tantari nu prea imi place sa vorbesc, fiindca ei sunt o increngatura care a evoluat dupa niste reguli care mie imi scapa, si sunt niste mutanti imposibil de iubit sau de prins. Ei sunt insa usor de redus la tacere cu pastile si cu prea putina mila.

Ore de varf

Exista tot soiul de metode de a imparti cadranul ceasului, dupa gustul fiecaruia. Unii au ore mici, alti ore tarzii, ore chioare, ore interminabile, ore fixe, ore suplimentare, ore de liniste, ore planetare, ore online, primele ore, urmatoarele ore, ultimele ore.
Altii au doar o jumatate de ora. Care la randul ei poate sa fie ora de iarna, sau ora de vara. Ora de foc sau ora de ras.
Nu stiu cine ce prefera, dar eu astept cu nerabdare ceaiul de la ora cinci.

Cu mintea in alta parte

Intotdeauna am avut mintea intr-o parte si niciodata n-am stiut daca e partea cea buna. Lasate intr-o dunga, si-atarnand intr-un fir de par, gandurile se preling incet, ajungand pe podele. De acolo, sunt luate cu heirupul  pe talpile trecatorilor si ajung sa fie duse pe margini extrem de prapastioase. Le salvez de fiecare data, nu e greu, ajunge doar sa-mi ridic capul  din pumni si gata – situatia se balanseaza de cateva ori, insa vaile periculos de ascutite se unesc si totul se echilibreaza intr-un mod civilizat. Nu pot sta cu mintea in alta parte prea mult. Trebuie s-o aduc mereu la fata locului.