Rochia mea de knock-out

O imbrac doar cand sunt intr-o pasa dintr-aia din care nu pot iesi altfel. E cea mai beton rochie, dintr-aia care nu e tocmai ortodoxa, si pe care nu pot s-o scot din dulap decat cand sunt sigura ca nu ma vede nimeni. Si, dupa ce aproape o rup tragand-o asa stramta cum e, dau muzica la maxim, ma asez pe canapea si inchid ochii, deruland in gand ziua perfecta, cea care incepe cu zeci de pregatiri si care se termina cu cea mai grandioasa dintre petreceri. Evident, I love to party.

Advertisements

Inceputul

Ma constrang cand scriu si-ar trebui sa scriu liber. Cuvintele mele nu sunt libere, ci stiu ca vor fi vazute si se fardeaza, isi iau ciorapi lycra si canta, ca niste soprane sau tenori. Imi doresc sa pot sa scriu liber, cu cuvintele libere, incercuite intr-o hora a gandurilor bune ce merita a fi scoase la iveala, intr-o relaxare si-o hotarare fara umbrele, cine ce-a zice, cine ce-a face, ba chiar intr-o confortabila stare de bine cu mine insami. Mie imi plac cuvintele mele, nu gandurile pentru altii, si-asa ar trebui sa le scriu, insirate necontrolat unele dupa altele, sa fie ca un camp plin cu flori de camp, ca niste taitei ce vin cum vin in farfurie, caci nu poti lua cu lingura fix un nume sau alt nume. Nu poti stii ce vorbe sa spui doar daca te controlezi, daca te constrangi, si mie nu-mi place sa cer nimanui sa se constranga, sa spuna cuvinte care nu-i vin a fi spuse, sa viseze numai si numai flori de camp. Vreau inapoi dezastrul meu necontrolat si visele mele despre cuvintele bune si numele meu.

Femme parallel

Nicioadata n-as fi crezut ca pot fi un om al liniilor drepte. Si egale. La mine chiar ca nimic nu e egal, nici macar o clipa cu o alta clipa. Niciodata. Niciodata n-as fi zis despre mine ca ma pot intinde pana la marginea liniei orizontului, incat sa fiu lunga, dreapta, paralela cu aceasta. Desi, uite, azi chiar ca sunt.

What is wrong with me?

Si azi, am revenit la normal, un normal anormal, dar care a devenit asa o obisnuita pentru mine, incat se incadreaza in normal. Sincer, nu mi-a lipsit acest normal, mi-ar fi placut sa traiesc un anormal, care, dupa atata vreme de trait normalul meu, mi-ar fi parut normalul cel mai normal. Si e stanjenitor ca m-am intors la normalul cel anormal.

Pentru ea

As face orice. Imi place s-o aud, s-o vad, s-o ajut, sau s-o las sa ma ajute. Pentru ea m-as lupta, as contrazice, as pedepsi. Gandul ca s-ar putea cineva atinge de-un fir de par de-al ei, ma innebuneste si, dac-ar fi posibil, as tine-o intr-un glob de sticla. Imi place s-o aud, s-o vad, sa o imbratisez. Pe ea as imbratisa-o in fiecare zi!

Insemnari pe un colt de hartie – idei pentru o carte

Povestea lui Dud – suparat ca e mic, incearca sa-si scoata radacinile, face scorburi, noduri, inele in trunchi, e plin de furnici, ciuperci, muschi umed, il ploua, il arde soarele, ii cad frunzele, vantul il ciufuleste, se indoaie, nu atinge cerul, sequoia din jur sunt mari si enervanti, se plictiseste, se resemneaza, intr-o zi o fetita nu ajunge decat la ramurile lui pitice si-si instaleaza un leagan, devin prieteni, viata lui capata sens.